Niculae Dragomir a fost reales în funcția de primar al comunei Ostrov, obținând 42,96% din voturile valabil exprimate. Primarul alături de echipa de consilieri PSD și de colegii din Primărie va continua proiectele pentru dezvoltarea comunei și pentru binele comunității.
„Le mulțumesc locuitorilor pentru prezența la vot pe 9 iunie, dând astfel dovadă de implicare civică pentru binele comunității. Le mulțumesc celor care m-au votat pentru încrederea acordată dar și celor care nu au m-au votat, le respect decizia. Îi asigur pe toți că voi contiua dezvoltarea comunei”, a transmis primarul Niculae Dragomir.
Edilul a ținut să precizeze că va continua toate proiectele și programele propuse înainte de campanie. Investițiile planificate urmăresc dezvoltarea comunității și a localităților comunei.
„Vom continua programele și vom duce la bun sfârșit proiectele pe care ni le-am propus. Voi continua munca pentru binele comunității și sper să realizez tot ce mi-am propus, având în vedere nevoile și interesele cetățenilor”, a mai transmis primarul Niculae Dragomir.
La Consiliul Local, Partidul Social Democrat a obținut 42,5%, Partidul Național Liberal – 35,6%, Alianța pentru Unirea Românilor – 13,95%, USR/PMP/Forța Dreptei – 7,94%.








