Beneficiarii proiectului de introducere a retelei de apa vor fi cei peste 100 de locuitori ai localitatii Abrud. Un alt motiv pentru care administratia locala s-a luptat pentru acest proiect este numarul mare de animale din Abrud. Primarul Emilian Burcea spune ca forajul este deja executat iar debitul este suficient pentru inceperea lucrarilor. (1,5 litri/secunda). &Am primit toate avizele si speram ca in vara aceasta sa primim finantarea, iar din toamna sa demaram lucrarile”, a declarat Burcea. in prezent singurele surse de apa din Abrud sunt cisemelele insa exista situatii cand debitul acestora este foarte scazut.
O prioritate pentru Primaria Adamclisi este inchiderea gropilor de gunoi. Toate aceste spatii de depozitare a deseurilor vor fi inchise pana pe 16 iulie – data stabilita pentru toate localitatile din tara. &Am nivelat toate gropile de gunoi cu pamant vegetal si speram ca pana la 16 iulie sa le inchidem pe toate. in acelasi timp vrem sa constientizam populatia impotriva aruncarii deseurilor la intamplare”, a subliniat primarul Burcea.
Ziua Eroilor a fost marcata la Adamclisi printr-un ceremonial religios la monumentul eroilor din localitate. Oficialitatile locale au depus coroane de flori in memoria celor cazuti in cele doua razboaie mondiale. Peste 50 de elevi ai scolii generale din localitate au mers intr-o excursie in orasul Brasov. Copii au fost insotiti de cadre didactice si au vizitat mai multe obiective din Brasov. Cativa elevi ai unitatii de invatamant au fost selectati sa participe la concursul de pictura in acuarela organizat de Consiliul Judetean Constanta.







