Craciunul sau Nasterea Domnului este o sarbatoare crestina celebrata la 25 decembrie (dupa calendarul gregorian) sau 7 ianuarie (dupa calendarul iulian) in fiecare an. Ea face parte din cele 12 sarbatori domnesti (praznice imparatesti) ale Bisericilor bizantine si este a treia mare sarbatoare dupa cea de Pasti si de Rusalii. in anumite tari unde crestinii sunt majoritari, este de asemenea sarbatoare legala, si se prelungeste in ziua urmatoare, 26 decembrie: a doua zi de Craciun. De la debutul secolului al XX-lea, Craciunul devine si o sarbatoare laica, celebrata atat de catre crestini cat si de catre cei necredinciosi, centrul de greutate al celebrarii deplasandu-se de la participarea in biserica la rit spre aspectul familial al schimbului de cadouri sau, pentru copii, &darurilor de la Mos Craciun”.
Cei mai multi cercetatori (Pericle Papahagi, Vasile Parvan, Sextil Puscariu, Teodor Capidan, Nicolare Draganu) considera ca termenul provine din latinescul calatio cu forma sa de acuzativ calationem . La romani prin calatio se intelegea convocarea poporului de catre preotii pagani in fiecare zi de intai a lunii pentru anuntarea sarbatorilor din luna respectiva, si, prin extindere, sarbatoarea in general, caci cea mai importanta calatio era aceea de la 1 ianuarie. Este lucru bine stiut ca pana catre sfarsitul secolului al IV-lea, nasterea lui Hristos se sarbatorea odata cu Boboteaza la 6 ianuarie, cand se obisnuia sa se faca anuntarea sarbatorilor de peste an (Pasti, etc.). Si cum celor de curand crestinati din Dacia si din sudul Dunarii aceasta anuntare li se parea apropiata de sarbatoarea pagana calatio, au denumit cu acest termen sarbatoarea crestina a nasterii lui Hristos.
Alti cercetatori (intre care Aron si Ovid Densusianu, Al Rosetti, Al. Graur s.a.) deriva cuvantul Craciun din etimonul creatio, deci ziua crearii sau a facerii lui Iisus. Desi s-ar putea obiecta ca acesta ar fi o conceptie ariana (care socoteste ca Fiul este o creatura a Tatalui), se poate raspunde ca poporul care a creat termenul nu putea cunoaste (si nu cunoaste nici acum) asemenea subtilitati teologice. in reactie la aceasta ambiguitate, elitele bisericesti au inlocuit aceste termen popular cu acela de sarbatoarea Nascutului (tot de origine latina), asa cum se constata in Evanghelia invatatoare din 1642 si in Cazania lui Varlaam din 1643, pe baza aceluiasi termen deci cu care si celelalte limbi neolatine (romanice) – si nu numai – au derivat numele sarbatorii (Noël, Natale, Navidad Nativity).
Pe de alta parte, o posibila etimologie poate fi legata de denumirea unei vechi sarbatori pagane a slavilor vestici si anume Korochun, Kra&269;ún, Karachun (in limba maghiara Karácsony inseamna chiar Craciun iar cuvantul a fost preluat odata cu crestinismul de la slavi).
Sarbatoarea iubirii
Peste tot unde exista suflare romaneasca cu simtamant crestin, Craciunul este una din cele mai importante sarbatori religioase, este sarbatoarea Nasterii Domnului, prilej de bucurie, pace si liniste spirituala. Este o zi in care daruim si primim multa iubire si caldura sufleteasca. Acest lucru se remarca in entuziasmul cu care se fac pregatirile pentru Craciun.
Pentru lingvisti, cuvantul &Craciun” este un cuvant ciudat. in folclor se spune ca Fecioara Maria, cand trebuia sa nasca pe fiul lui Dumnezeu, umbla, insotita de dreptul Iosif, din casa in casa, rugandu-i pe oameni sa-i ofere adapost. Ajungand la casa unui anume Craciun, este dusa de sotia acestuia in grajd, unde da nastere lui Iisus. De asemenea, se spune ca in noaptea sfanta a nasterii lui Hristos s-au deschis cerurile si Duhul Sfant a coborat deasupra Fiului lui Dumnezeu, luminand grajdul in care domnea intunericul. Deci Craciunul este o sarbatoare sfanta care aduce lumina in sufletele oamenilor.
Copiii, vestitorii nasterii Domnului
Sarbatoarea Craciunului este anuntata prin obiceiul copiilor de a merge cu colindul si cu Steaua, pentru a vesti Nasterea Mantuitorului. De asemenea, o veche traditie este &mersul cu icoana”, un fel de colindat care se face de catre preotii comunitatii locale cu icoana Nasterii Domnului, binecuvantandu-se casele si crestinii. Colindele de iarna sunt texte rituale cantate, inchinate Craciunului si Anului Nou. Originea lor se pierde in vechimile istoriei poporului roman. Evocand momentul cand, la nasterea lui Iisus, s-a ivit pe cer steaua care i-a calauzit pe cei trei regi magi la locul nasterii, copiii – cate trei, ca cei trei magi – merg din casa in casa cantand colindul &Steaua sus rasare…”, purtand cu ei o stea. Ajunul Craciunului incepe cu colindul &Buna dimineata la Mos Ajun!”, casele frumos impodobite isi primesc colindatorii. Acestia sunt rasplatiti de gazde cu fructe, covrigi, dulciuri si chiar bani.
Postul premergator Craciunului
Timp de 40 de zile inainte de sarbatori, crestinii respecta Postul Craciunului care se incheie in seara de Craciun dupa liturghie. Taierea porcului in ziua de Ignat (la 20 decembrie) este un moment important ce anticipeaza Craciunul. Pregatirea mancarurilor capata dimensiunile unui ritual stravechi: carnatii, chisca, toba, raciturile, sarmalele, caltabosul si nelipsitul cozonac vor trona pe masa de Craciun, fiind la loc de cinste alaturi de vinul rosu pretuit de toata lumea.
