Primarul din orasul Negru Voda, Ion Nicolin, a propus recent infiintarea unui sediu administrativ care sa raspunda tuturor cerintelor si sa rezolve problemele satenilor.
Decizia a survenit in urma propunerii cetatenilor din Darabani si satul Valcele. Un alt motiv care a stat la baza initiativei edilului, este reprezentat de faptul ca localnicii erau nevoiti, pana acum, sa parcurga zeci de kilometri pentru a merge la Primaria din Negru Voda.
Initial, primarul s-a gandit sa initieze demersurile pentru infiintarea unei comune fomate din sectia Darabani si satul Valcele, care sa functioneze ca o unitate administrativ-terittoriala separata de orasul Negru Voda, insa a revenit asupra deciziei. &Nu putem forma o unitate administrativa noua, pentru ca nu se intruneste numarul minimal de locuitori prevazut de lege. Vom infiinta un sediu administrativ, care va deservi populatia din cele doua sate”, a declarat Nicolin.
Sediul administrativ a fost deja construit si a costat administratia locala 200 de mii de lei, jumatate din cheltuieli fiind suportate de Consiliul Judetean Constanta. Ion Nicolin a spus ca functionarii vor fi transferati in noul sediu in perioada imediat urmatoare.
Conform spuselor lui Nicolin, locuitorii din Darabani si Valcele vor beneficia de politie proprie, de un doctor la care satenii vor putea apela pentru a-si rezolva problemele de sanatate si se vor putea inscrie chiar si in audienta pentru a gasi rezolvare la problemele administrative cu care se confrunta, intrucat autoritatea locala va desemna o persoana care va prelua toate solicitarile satenilor pentru a le prezenta primarului.






