Autoritatea locala din comuna Mircea Voda continua si in acest an, traditia de a oferi o atentie deosebita batranilor trecuti de varsta de 60 de ani, daruindu-le pachete cu alimente.
Ca in fiecare an, cu ocazia sarbatorii Pastelui, primaria din Mircea Voda va oferi in Saptamana Mare, pachete cu alimente pentru varstnicii din localitate. „Am decis sa nu renuntam la dorinta noastra de a-i sprijinii pe batranii care locuiesc in comuna noastra, astfel ca vor fi acordate 500 de pachete. Ne dorim ca acest ajutor sa le aduca, un strop de bucurie in suflete”, a declarat Dumitru Dedu, edilul sef al comunei Mircea Voda. Astfel, primaria va distribui pachetele care vor contine un pui, un cozonac, faina, zahar, ulei, dulciuri, etc. Acest program este special si important deoarece toata lumea trebuie sa aiba masa imbelsugata si sa nu le lipseasca bucatele necesare. Acest sprijin va fi oferit din fondurile proprii ale administratiei locale, valoarea unui pachet fiind de aproximativ 50 lei. „Invierea Domnului sa va sporeasca sanatatea si belsugul, sa va implineasca gandurile si sperantele. Lumina sfanta a Invierii sa coboare in sufletele si in inimile voastre”, le-a urat primarul locuitorilor.
Edilul Dumitru Dedu ne-a declarat si faptul ca, domnisoara deputat din Colegiul 3 Cristina Dumitrache urmeaza sa ofere 150 de pachete celor mai nevoiase familii din Mircea Voda si Satu Nou.
Plantari de pomi ornamentali
„Vom incepe din aceasta saptamana sa plantam pe aleile principale din Satu Nou si Mircea Voda, aproximativ 300 de pomi ornamentali. Aceste lucrari sunt realizate cu oamenii din aparatul propriu si de beneficiarii Legii 416/2001, privind venitul minim garantat, valoarea cu care i-am achizitionat ridicandu-se la aproximativ 10.000 de lei”, a declarat Dumitru Dedu pentru Graiul Dobrogei.









