Colegiul National al Asistentilor Sociali din Romania (CNASR) a organizat a-III-a editie a „Galei Nationale a Excelentei in Asistenta Sociala”, luni, 14 ianuarie 2016, la Bucuresti, singurul eveniment national ce recompenseaza performanta celor care lucreaza in acest domeniu.
La eveniment au participat finalistii celor 18 categorii, precum si reprezentanti ai institutiilor guvernamentale si neguvernamentale, ai autoritatilor locale, precum si jurnalisti implicati in campanii sociale la nivel central si local.
„Cei mai buni romani”, asa cum au fost numiti participantii de catre Andreea Marin, care a fost gazda editiilor anterioare ale Galei, s-au inscris – sau au fost inscrisi de catre cei ce cred in munca lor intre 11 ianuarie si 31 ianuarie (ora 16:00) la http://gala.cnasr.ro/. Juriul a desemnat finalistii pe data de 6 martie, iar luni 14 martie, castigatorii au fost premiati in cadrul Galei Nationale ce s-a desfasurat la Ateneul Roman.
Doamna Marcela Avram, inspector superior in cadrul Serviciului Public de Asistenta Sociala Cumpana, a obtinut Premiul „Asistentul social in domeniul combaterii discriminarii/minoritati”. Primaria comunei Cumpana a fost reprezentata la acest eveniment de catre doamna primar ec. Mariana Gaju, insotita de catre doamnele inspector Zamfir Simona, Avram Marcela, Bumb Cristina, Sporea Maria si Stoica Florina.
Andreea Marin a fost din nou pro bono alaturi de Colegiul National al Asistentilor Sociali, evenimentul bucurandu-se de recitalul de exceptie al lui Alexandru Tomescu si a sa vioara Stradivarius. Pe scena Ateneului au mai urcat Proconsul si actrita Daniela Nane.
Gala Nationala a Excelentei in Asistenta Sociala este primul eveniment organizat in 2016 de Colegiul National al Asistentilor Sociali din Romania ca parte a unei campanii nationale prin care se urmareste punerea in valoare a profesiei de asistent social. CNASR a organizat in 2015 o serie de dezbateri publice cu actorii politici, reprezentantii sindicatelor, ai societatii civile si ai mass media, precum si o serie de studii la nivel national prin care a prezentat o imagine exacta a situatiei sistemului social romanesc si a beneficiarilor – persoane cu dizabilitati, copii institutionalizati, varstnici, minoritati, persoane abuzate. Fiecare demers public a prezentat de asemenea masuri concrete si fara costuri suplimentare prin care se poate imbunatati statutul asistentilor sociali si a sutelor de mii de beneficiari, odata cu clarificarea cadrului legislativ.
„Resursele financiare necesare exista deja in bugetul autoritatilor centrale si locale, precum si cadrul legislativ general ce trebuie nuantat. Toate studiile si rapoartele internationale si cele realizate in Romania arata clar ca s-a ajuns intr-un punct mai critic decat oricand, atat din punctul de vedere al numarului celor care au nevoie de asistenta sociala, cat si din al celor care fac o meserie din a-i ajuta pe cei in nevoie. Tot ce trebuie sa facem este sa constientizam ca lucrurile se pot schimba in bine daca se vrea acest lucru la nivelul decidentilor,” a spus Doru Buzducea, presedintele CNASR la lansarea inscrierilor pentru Gala Asistentilor Sociali, editia 2016.
Anul acesta au fost inregistrate 1027 de nominalizari, iar in urma verificarilor au fost validate 959 de nominalizari.










