Investiții, Mediu

Se modernizează sistemul de iluminat public din comuna Pantelimon

Administrația locală implementează proiectul „Eficientizarea sistemului de iluminat public în comuna Pantelimon, județul Constanța”. Fondurile au fost obținute în luna iunie în cadrul Programului – Creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public derulat de Administrația Fondului pentru Mediu.

„Investiția privind modernizarea sistemului de iluminat public reprezintă rezultatul muncii acestui an, un proiect ce se realizează cu fonduri guvernamentale. Urmează multe alte proiecte pentru care am atras fonduri europene prin PNRR…este un motiv de bucurie faptul ca încep să se vadă rezultatele unei munci asidue. Anul 2023 este un an plin de provocări, de muncă dar și de realizări! Este nevoie de multă muncă, de consecvență, de încredere și de răbdare!”, a transmis primarul Costel Armășescu.

Proiectul „Eficientizarea sistemului de iluminat public în comuna Pantelimon, județul Constanța” vizează modernizarea iluminatului public din localitățile Pantelimon de Jos, Runcu și Călugăreni. Astfel se instalează 297 aparate de iluminat tip led, 230 dintre acestea vor avea o putere de 30 wați și 67 – 60 vați și va fi montat un sistem de telegestiune care permite reglarea fluxului la nivelul întregului obiectiv de investiții.

Investiția presupune: realizarea unui iluminat public corect orientat către utilizatori, adaptat la funcțiunile spațiului public și la ritmul comunei și care să contribuie astfel la prelungirea accesibilității spațiilor rurale; gestionarea centralizată în timp real a sistemului de iluminat public care generează reducerea costurilor de întreținere; realizarea unui iluminat public dinamic corelat cu ritmul comunei (modificarea dinamică a nivelului iluminării ca urmare a monitorizării traficului auto și pietonal) conducând la economii de energie electrică, crearea unui iluminat interactiv făra a compromite siguranța populației, montarea unor aparate de iluminat care respectă principiile eco-designului, contribuind astfel la economisirea de resurse.

„Valoare totală a proiectului este de 991.592,51 lei din care: cheltuieli eligibile 965.221,20 lei și cheltuieli neeligibile 26.371,25 lei. Durata de realizare a investiției este de 12 luni și a inclus atât proiectare cât și execuție lucrări”, a mai precizat primarul Costel Armășescu.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*