Drumuri Județene Constanța

Lucrările avansează pe DJ 222, între Peștera și Pietreni. Tronsonul va fi finalizat luna viitoare

Lucrările de modernizare a tronsonului de pe DJ 222, între Peștera și Pietreni, au intrat în etapa finală. Intervențiile au început în luna mai, iar până în prezent au fost executate lucrări de frezare și asfaltare pe o lungime de 4,5 kilometri.

Din luna iunie, echipele au continuat lucrările cu consolidarea acostamentelor, operațiune care presupune intervenții laterale asupra drumului și consolidarea fundației cu piatră.

În această etapă, mai sunt de realizat lucrări de consolidare a acostamentelor pe aproximativ 3,5 kilometri.

Finalizarea lucrărilor, programată pentru luna viitoare

Potrivit informațiilor transmise de Drumuri Județene Constanța S.A., intervențiile de pe tronsonul Peștera – Pietreni urmează să fie încheiate în luna octombrie.

Lucrările rămase includ finalizarea consolidării acostamentelor, precum și lucrările de asfaltare necesare pentru încheierea intervenției pe acest sector de drum județean.

Astfel, după finalizarea tuturor lucrărilor, tronsonul DJ 222 dintre Peștera și Pietreni va beneficia de un carosabil reabilitat și de acostamente consolidate.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*