În luna august, 16 copii ai ansamblului „Mugurelul”, însoțiți de coregrafii Nina Prodan și Ana Maria Prodan dar și de viceprimarul comunei Daniela Tudor, au reprezentat comuna Topalu și România la Festivalul Internațional „Kostoski” Ohrid din Macedonia.
În perioada 27-31 august ansamblul de dansuri „Mugurelul” din Topalu a participat la Festivalul Internațional „Kostoski”, ce a avut loc în localitatea Ohrid din Republica Macedonia.
În prima zi a festivalului a avut loc în centrul vechi o paradă a particpanților. Au urmat două seri în care ansamblurile au prezentat momentele artistice specifice țărilor și zonelor pe care le-au reprezentat. Ansamblul „Mugurelul” a urcat pe scena festivalului și i-a încântat pe cei prezenți cu o suită de dansuri dobrogene.
Copiii din comuna Topalu au avut parte și zi momente de relaxare și au avut ocazia să descopere frumosul oraș Orhid, au vizitat orașul vechi, Mănăstirea Sfântul Naum și au făcut plimbări cu vaporul pe lacul Orhid.
În ultima seară ansamblul a urcat pe scenă pentru a primi din partea organizatorilor cerificatul de participare la Festivalul Internațional „Kostoski”.
Participarea ansamblului „Mugurelul” la festivalul din Orhid a fost posibilă datorită susținerii financiare a Primăriei și a Consiliului Local Topalu. Autoritățile au alocat fonduri de la bugetul local pentru cheltuielile privind transportul, cazarea și masa participanților.
„Avem copii talentați care își doresc să ducă mai departe tradițiile și obiceiurile dobrogene și pentru ca acest lucru să fie posibil învață zi de zi dansuri populare. Sunt mândră de tot ce au realizat prin muncă de la înființare până în prezent. Le mulțumesc că ne-au făcut mândri și peste hotare!”, a precizat viceprimarul Daniela Tudor.