Administrație locală, Comunitate

Capela mortuară din Mircea Vodă a fost sfințită

100 de ani de existență a bisericii Sfinții Împărați Constantin și Elena

Sâmbătă, 24 septembrie a fost zi de mare sărbătoare pentru creștin ortodocșii din comună. Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena din Mircea Vodă a fost resfințită cu ocazia împlinirii a 100 de ani de existență și totodată a fost inaugurată capela mortuară și trapeza din localitate.

Enoriași din toate satele comunei s-au adunat de la primele ore ale dimineții la biserică unde au fost întâmpinați de preotul paroh Constantin Romaniuc. Slujba religioasă de resfințire a bisericii a fost săvârșită de ÎPS Teodosie Arhiepiscopul Tomisului înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Cu această ocazie s-a târnosit sfânta masă și toți credincioșii prezenți au putut intra în altar pentru cinstire. În această zi importantă pentru comunitate, alături de locuitorii a fost și primarul George Ionașcu.

La finalul slujbei, preotul paroh i-a invitat pe credincioși să participe la agapa frățească pentru a marca acest moment unic.

Inaugurare Capela mortură și trapeză

În aceeași zi a fost inaugurată capela mortuară și trapeza din localitate. Autoritățile locale au finalizat lucrările de construire, începute în vara anului 2019, dar au și dotat obiectivul cu mobilier și echipamente electrocasnice.

După resfințirea bisericii, ÎPS Teodosie Arhiepiscopul Tomisului, în prezența primarului George Ionașcu și a invitaților, a sfințit clădirea.

“Ne bucurăm că am reușit să ducem la bun sfârșit această lucrare. De acum locuitorii vor putea să beneficieze de un spațiu adecvat pentru ritualul înmormântării”, a precizat primarul George Ionașcu.

Capela mortuară este amplasată în curtea cimitirului ortodox din Mircea Voda. Imobilul are acces auto din incinta cimitirului și acces pietonal din strada Zambilei. Compartimentarea urmărește să satisfacă nevoile specifice unor evenimente funerare, dar și rezolvarea tuturor ritualurilor legate de deces, printre care și ritualul pomenilor. Astfel imobilul dispune de: spații dedicate ritualului înmormântării (două camere funerare, o cameră pentru priveghi, un pridvor unde se poate aștepta pe perioada tristului eveniment), spații dedicate ritualurilor de pomenire (sala de mese, oficiu porționare și servire masă), spații de depozitare și igienă (anexă la intrarea în oficiu, grupuri sanitare pe sexe, magazie depozitare unelte). De asemenea noua construcție are și sistem de încălzire, au fost montate calorifere și o centrală electrică. Capela mortură a fost dotată cu mobilier de bucătărie, chiuvetă, mese, scaune, plită, cuptor, hotă și veselă.

Investiția a fost realizată cu fonduri de la bugetul local.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*