Administrație locală

Nouă proiecte de hotărâre aprobate de aleșii locali din Pecineaga

Luni 20 noiembrie, consilierii locali din Pecineaga s-au reunit în ședințaă ordinară pentru a dezbate și aproba proiectele de hotărâre inițiate de primarul Niculae Stan.

Pe ordinea de zi s-au aflat opt proiecte de hotărâre. Aceasta a fost suplimentată în cadrul ședinței cu încă două. Toate proiectele supuse atenției aleșilor locali au fost aprobate

Primul proiect de hotarâre a vizat revocarea H.C.L. nr. 103/23.10.2023. Următorul proiect de hotărâre  a presupus acordarea în folosință gratuită  S.C. E-Distribuție Dobrogea S.A., a unei suprafețe de 40 mp. teren aflat în domeniul public al UAT Pecineaga, necesar pentru amplasarea Post de Transformare în Anvelopă de Beton, în vederea extinderii serviciului public de distribuție a energiei electrice.

În continuarea ședinței a fost aprobată organigrama și a statului de funcții pe anul 2023 și a fost aprobată stabilirea salariilor de baza pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al Primarului  comunei Pecineaga,  județul Constanța în anul 2023.

Consilierii locali au mai aprobat: proiectul de hotărâre privind efectuarea raportului de evaluare pentru imobilul-teren situat în Aleea Lăcrămioarei FN, sat Pecineaga, comuna Pecineaga, județul Constanța, aflat în proprietatea privată a UAT Pecineaga; proiectul de hotărâre privind  rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al comunei Pecineaga, județul Constanța  pentru anul 2023; proiectul de hotărâre privind aprobarea  situației  financiare asupra execuției bugetare ( Dare de seamă contabilă)  trimestrul III  2023.

Proiecte de hotărâre aflate pe lista suplimentară au vizat: aprobarea prelungirii PUZ-Parc eolian Comana-Pecineaga și aprobarea Regulamentului referitor la condițiile în care se realizează accesul pe proprietatea publică sau privată a Comunei Pecineaga în vederea instalării, întreținerii, înlocuirii sau mutării rețelelor de comunicații electronice sau a elementelor de infrastructură necesare susținerii acestora, modul de utilizare partajată a elementelor de infrastructură, precum și măsurile privind construirea de rețele de comunicații electronice în subteran.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*