Administrație locală

Fonduri guvernamentale pentru asfaltarea drumurilor din Mereni

La sfârșitul lunii aprilie, primarul Dumitru Guriță a semnat la Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației contractul de finanțare pentru proiectul privind „Modernizarea străzilor Mare, Liniștii, Troiței, Drumul Constanței din localitatea Mereni – 2,124 km, comuna Mereni, județul Constanța”.

„Am semnat contractul de finanțare pentru asfaltarea a peste 2 kilometri de străzi în localitatea Mereni. Investiția se realizează cu fonduri obținute prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny. În momentul de față pregătim documentația necesară pentru desemnarea societății care va realiza proiectul tehnic și care va executa lucrările de asfaltare, documentație ce va fi publicată pe platforma Sistemul Electronic de Achiziții Publice”, a transmis primarul Dumitru Guriță.

Primăria Mereni a primit de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației suma de 3.871.196,75 lei pentru implementarea proiectului „Modernizarea străzilor Mare, Liniștii, Troiței, Drumul Constanței din localitatea Mereni – 2,124 km, comuna Mereni, județul Constanța”.

Investiția are a valoare totală de 4.997.481,89 lei. Proiectul presupune și executarea unor lucrări pentru asigurarea accesului la proprietăți. Durata de implementarea a obiectivului de investiții este de 24 de luni de zile.

 

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*