Administrație locală

Ample investitii in comuna Crucea

Edilul Gheorghe Frigioi si-a propus ca in acest an sa finalizeze cele mai importante proiecte pentru locuitorii comunei, printre acestea aflandu-se reabilitarea scolii si asfaltarea drumurilor din Crucea si Stupina.

In cel mai scurt timp, vor fi finalizate toate lucrarile de reabilitare a unitatii de invatamant din comuna Crucea, acestea fiind incepute inca din toamna anului 2011. In acest moment, lucrarile la obiectiv au fost stopate din cauza vremii nu tocmai favorabile, finisajele interioare si exterioare fiind gata imediat ce vremea o va permite. Pana in prezent, s-a realizat schimbarea acoperisului, inlocuirea instalatiei termice, a instalatiei electrice, schimbarea usilor si a ferestrelor vechi.
„Aceasta cladire a fost construita in anul 1970 si de atunci nu s-a mai facut nimic la ea, asadar toata aceasta investitie era imperios necesara pentru toti cei 550 de elevii ce frecventeaza cursurile acestei scoli”, a declarat pentru Graiul Dobrogei, seful administratiei locale Crucea. Lucrarile sunt finantate de Ministerul Invatamantului cu fonduri de la Banca Mondiala, valoarea proiectului ridicandu-se la suma de 25 miliarde lei vechi. Astfel ca, se doreste promovarea unui invatamant in care toti elevii indiferent de statutul social sa aiba sanse egale de formare si progres.

Strazi asfaltate intr-o proportie de 40%

Anul 2012 aduce cu sine si finalizarea lucrarilor de asfaltare a strazilor din Crucea si Stupina. Proiectul finantat prin Programul National de Dezvoltare Rurala, Masura 322 – Renovarea, dezvoltarea satelor, imbunatatirea serviciilor de baza pentru economia si populatia rurala si punerea in valoare a mostenirii rurale si prevede asfaltarea pe o lungime de 12,324 km.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*