Proiecte pentru dezvoltarea comunei Istria

Septembrie 2021, Bogdan Ionuț Chiriță

Administratie locala

Autoritățile locale din Istria realizează în această perioadă documentația pentru implementarea a două investiții importante. Este vorba despre introducere rețea de canalizare și introducere rețea de alimentare cu apă.
Primarul Mihai Ionescu a semnat contractul pentru întocmirea studiului de fezabilitate pentru introducerea rețelei de canalizare și a Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții (DALI) pentru introducerea rețelei de alimentare cu apă. 
„Așteptăm să primim documentele de la firma de consultanță după care vor aproba în ședința de Consiliu Local indicatorii tehnico-econimici pentru cele două obiective de investiții”, a precizat primarul Mihai Ionescu. 
Atât rețeaua de alimentare cu apă cât și cea de canalizare se vor întinde pe o distanță de 35 de kilometri și vor acoperi localitățile Istria și Nuntași.
Următorul pas pe care îl vor face autoritățile locale presupune întocmirea cererii de finanțare, ce va fi depusă în cadrul Programului Național de Investiții “Anghel Saligny”.
„Consultantul m-a informat că cele două investiții nu vor depăși suma de 4 milioane de lei, așa că ne încadrăm în normele programului național. Sper să obținem finanțare pentru realizarea acestor două investiții care au ca scop ridicarea gradului de confort pentru locuitorii comunei”, a precizat primarul Mihai Ionescu. 



Articole din editia din data de Septembrie 2021

  • Școală nouă pentru elevii din Albești

    Administratie locala
  • Campania „Comune Curate” ajunge în comuna Mihai Viteazu

    Administratie locala
  • Recepție finală la lucrările de construire a Dispensarului medical din Cheia

    Administratie locala
  • Organigrama Primăriei Dumbrăveni a fost aprobată de consilierii locali

    Administratie locala
  • Consilierii locali din Cogealac reuniți în ședință ordinară

    Administratie locala
  • Articole din aceeasi categorie

  • Ședință extraordinară de îndată a Consiliului Local Municipal Medgidia

    Administratie locala
  • Primarul, Nicolae Anghel a intrat în greva foamei pentru 48 de ore

    Administratie locala
  • Primarul Nicolae Anghel intră în greva foamei

    Administratie locala
  • Școală nouă pentru elevii din Albești

    Administratie locala
  • Campania „Comune Curate” ajunge în comuna Mihai Viteazu

    Administratie locala
  • Medgidia, str. Republicii nr. 5, etaj 1
    Tel / fax: 0241810404
    Mobil: 0722721771