Nicoleta Vrabie începe în forță mandatul de primar

Noiembrie 2020, Bogdan Chirita

Administratie locala

„Voi face tot ce îmi va sta în  putere pentru progresul comunei noastre!” este mesajul transmis de  Nicoleta Vrabie, după învestirea în funcția de primar al comunei Peștera. 
Imediat după preluarea mandatului, edilul a demarat proiectul privind înființarea rețelei de gaze naturale, proiect prioritar pentru dezvoltarea comunei Peștera. 
Printre priorități se mai află asfaltarea drumurilor din comună, înlocuirea conductei de apă potabilă din localitatea Peștera dar și continuarea proiectelor demarate de vechea administrație locală.
Referitor la înființarea rețelei de gaze naturale, primarul Nicoleta Vrabie ne-a informat că deja se lucrează la întocmirea studiului de fezabilitate și se caută soluții pentru ca proiectul să fie realizat în asociere cu UAT-urile din jurul comunei Peștera. Una dintre condiții, pentru ca acesta să fie eligibil și finanțabil, este să aibă cel puțin 1000 de posibil consumatori, persoane fizice sau juridice.
De asemenea se lucrează și la proiectul privind asfaltarea drumurilor din comună. „Am avut o întâlnire de lucru cu colegii din Primărie și cu reprezentanții societății care se ocupă de cadastrarea străzilor. Le-am solicitat acestora să urgenteze finalizarea lucrării, pentru a putea căuta surse de finanțare pentru implementarea proiectului. Este o investiție de amploare având în vedere că la nivelului comunei sunt aproximativ 60 kilometri de străzi” a precizat primarul Nicoleta Vrabie. 



Articole din editia din data de Noiembrie 2020

  • Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu a avut o întâlnire de lucru cu rectorii și președinții senatului universităților din Constanța

    Administratie locala
  • Proiecte importante pe agenda de lucru a primarului Cristian Telehoi

    Administratie locala
  • Proiect pentru dotarea cu tablete și echipamente IT a instituțiilor de învățământ din Negru Vodă

    Administratie locala
  • Consilierii locali din Dumbrăveni au ales viceprimarul comunei

    Administratie locala
  • Ștefania Cealera: „Oamenii m-au ales pentru ca au încredere în mine”

    Administratie locala
  • Articole din aceeasi categorie

  • Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu a avut o întâlnire de lucru cu rectorii și președinții senatului universităților din Constanța

    Administratie locala
  • Proiecte importante pe agenda de lucru a primarului Cristian Telehoi

    Administratie locala
  • Consilierii locali din Dumbrăveni au ales viceprimarul comunei

    Administratie locala
  • Ștefania Cealera: „Oamenii m-au ales pentru ca au încredere în mine”

    Administratie locala
  • Prioritățile primarului din Ion Corvin, Tudorița Floros

    Administratie locala
  • Medgidia, str. Republicii nr. 5, etaj 1
    Tel / fax: 0241810404
    Mobil: 0722721771