Ion Adrian Roșu a fost învestit în funcția de primar al comunei Fântânele

Octombrie 2020, Bogdan Chirita

Administratie locala

Joi, 29 octombrie a avut loc la sediul Primăriei, ceremonia de învestire a primarului comunei Fântânele, Ion Adrian Roșu. Evenimentul s-a desfășurat în sistem videoconferință având în vedere că localitatea se află în carantină din cauza numărului crescut de persoane infectate cu virusul Sars-Cov-2.
În cadrul evenimentului s-a constituit și Consiliul Local ce are în componență 11 consilieri dintre care 5 membrii PNL, 4 membrii PSD și 2 Pro România. Urmează ca în următoarea ședință de Consiliu Local să fie desemnat și viceprimarul comunei.
„Vreau să formez cu noul viceprimar o echipă și împreună să ne implicăm în dezvoltarea comunei. Alături de  Consiliul Local trebuie să ne axăm pe nevoile și dorințele oamenilor”, a precizat primarul Ion Adrian Roșu.
Primarul și-a propus ca în acest mandat, pe lângă dezvoltarea comunei, să se axeze și pe cazurile sociale. În acest sens va iniția proiecte de hotărâre pentru acordarea unor stimulente pentru tinerii căsătoriți, pentru nou născuți. De asemenea, împreună cu consilierii locali vor găsi o modalitate de a ajuta persoanele cu venituri foarte mici. 
„Toate proiectele pe care le voi promova vor fi în interesul locuitorilor. Pentru proiectele mari, asfaltări, gaze și altele voi organiza consultare cu cetățenii și mai apoi le trecem în Consiliul Local. Eu nu stau în birou. Eu stau mai tot timpul pe stradă și stau de vorbă cu toată lumea”, a mai precizat primarul Ion Adrian Roșu.

Articole din editia din data de Octombrie 2020

  • Ion Adrian Roșu a fost învestit în funcția de primar al comunei Fântânele

    Administratie locala
  • Proiect pentru modernizarea drumurilor din comuna Ciobanu

    Administratie locala
  • Înființare platforme pentru depozitarea gunoiului de grajd în Nicolae Bălcescu

    Administratie locala
  • Educația, în atenția autorităților locale din Saligny

    Administratie locala
  • Grădinița din Văleni va fi finalizată anul viitor

    Administratie locala
  • Articole din aceeasi categorie

  • Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu a avut o întâlnire de lucru cu rectorii și președinții senatului universităților din Constanța

    Administratie locala
  • Proiecte importante pe agenda de lucru a primarului Cristian Telehoi

    Administratie locala
  • Consilierii locali din Dumbrăveni au ales viceprimarul comunei

    Administratie locala
  • Ștefania Cealera: „Oamenii m-au ales pentru ca au încredere în mine”

    Administratie locala
  • Prioritățile primarului din Ion Corvin, Tudorița Floros

    Administratie locala
  • Medgidia, str. Republicii nr. 5, etaj 1
    Tel / fax: 0241810404
    Mobil: 0722721771