Acțiune de ecologizare a plajei din Tuzla

Octombrie 2020, Lacramioara Chirita

Administratie locala

Sâmbătă, 24 octombrie, Primăria Tuzla a organizat o acțiune de ecologizare a plajei Tuzla. Peste 100 de voluntari au răspuns inițiativei primarului Reșit Taner și au reușit împreună să colecteze aproximativ 8 tone de deșeuri.
Se pare că a devenit deja tradiție ca odată cu închiderea sezonului estival, echipe de voluntari din comună se adună pentru a curăța de deșeuri plaja Tuzla. Amintim că, o acțiune de acest gen a fost organizată anul trecut în luna septembrie, acțiune la care au participat în jur de 60 de persoane.
Anul acesta, peste 100 de voluntari, angajați ai Primăriei, agenți economici, salvamari dar și locuitori ai comunei, în frunte cu primarul Reșit Taner au participat la acțiunea de ecologizare a plajei. Întâlnirea  a avut loc la ora 10.00 în parcarea Primăriei. Transportul voluntarilor, precum şi materialele necesare (măști de protecție, mănuşi, saci) au fost asigurate de autoritățile locale.
Odată ajunși pe plajă, voluntarii au fost organizați în grupuri de câte cinci persoane pentru a respecta normele de distanțare socială, cu scopul de a evita îmbolnăvirea cu coronavirus. Pentru ca acțiunea să se desfășoare în cele mai bune condiții, administrația locală a implicat și angajații Serviciului de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei. Aceștia s-au alăturat voluntarilor, cu buldoexcavatoare dar și cu mașina de gunoi pentru a putea strânge deșeurile colectate.
Acțiunea de ecologizare a plajei Tuzla a avut ca rezultat colectarea a peste 8 tone de deșeuri.
„Prin această acțiune am dorit să contribuim la readucerea apelor şi falezelor curate înapoi în peisaj, având în același timp ocazia să protejăm frumoasa plajă cu care natura ne-a înzestrat. Mulțumesc pentru colaborare și implicare tuturor persoanelor ce au răspuns pozitiv invitației de a lua parte la acțiunea de ecologizare a plajei Tuzla”, a declarat primarul Reșit Taner.
Deși a fost o zi frumoasă, cu multe realizări, o zi în care membrii comunității s-au adunat împreună pentru a avea grijă de comuna lor, primarul Reșit Taner a fost dezamăgit că membrii partidelor politice nu s-au alăturat acestei acțiuni.
„Am fost plăcut impresionat de ceea ce s-a realizat în această zi, sunt mândru că locuitorii își doresc un mediu şi o comună mai curată. Însă, sunt dezamăgit că reprezentanții partidelor politice nu s-au implicat în această acțiune. Cum campania electorală s-a încheiat, se pare că nu mai trebuie să dovedească ceva, locuitorilor”, a mai precizat primarul Reșit Taner.



Album foto

  • Articole din editia din data de Octombrie 2020

  • Ion Adrian Roșu a fost învestit în funcția de primar al comunei Fântânele

    Administratie locala
  • Proiect pentru modernizarea drumurilor din comuna Ciobanu

    Administratie locala
  • Înființare platforme pentru depozitarea gunoiului de grajd în Nicolae Bălcescu

    Administratie locala
  • Educația, în atenția autorităților locale din Saligny

    Administratie locala
  • Grădinița din Văleni va fi finalizată anul viitor

    Administratie locala
  • Articole din aceeasi categorie

  • Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu a avut o întâlnire de lucru cu rectorii și președinții senatului universităților din Constanța

    Administratie locala
  • Proiecte importante pe agenda de lucru a primarului Cristian Telehoi

    Administratie locala
  • Consilierii locali din Dumbrăveni au ales viceprimarul comunei

    Administratie locala
  • Ștefania Cealera: „Oamenii m-au ales pentru ca au încredere în mine”

    Administratie locala
  • Prioritățile primarului din Ion Corvin, Tudorița Floros

    Administratie locala
  • Medgidia, str. Republicii nr. 5, etaj 1
    Tel / fax: 0241810404
    Mobil: 0722721771