Elevii și preșcolarii din Grădina s-au întors la școală

Septembrie 2020, Lacramioara Chirita

Educatie

Pe 14 septembrie, elevii și preșcolarii din comuna Grădina au pășit pragurile instituțiilor de învățământ. Primarul, Gabriela Iacobici a alocat fonduri de la bugetul local pentru pregătirea școlii și a grădinițelor astfel încât copiii să învețe în condiții de siguranță.
„Copiii din comună au început școala pe scenariul verde, mai exact cei 120 de elevi și preșcolari s-au întors la cursuri. Avem spațiu suficient și am reușit să amenajăm sălile de clasă respectând normele de distanțare socială” a precizat primarul Gabriela Iacobici.
Pentru începerea anului școlar, autoritățile locale au luat toate măsurile necesare pentru ca elevii să învețe în condiții de siguranță.
Având în vedere că deschiderea instituțiilor de învățământ s-a făcut în contextul pandemiei, părinții au fost informați despre regulile pe care copiii trebuie să le respecte pe perioada frecventării cursurilor. Totodată, aceștia au fost îndrumați să evalueze starea de sănătate a copiilor înainte de a-i trimite la școală.
„Înainte de deschidere am igienizat și dezinfectat instituțiile de învățământ de pe raza comunei. Am achiziționat dezinfectant și măști pentru toți copiii. Știu că este un an atipic, iar copiii și cadrele didactice trebuie să poarte măști și să păstreze distanțarea socială. Este un an greu, dar sunt convinsă că profesorii îi vor îndruma pe elevi cu responsabilitate și aceștia vor reuși să depășească aceste obstacole. Împreună vor reuși continuarea procesului educațional ca și în anii trecuți. Le urez tuturor, elevi, dascăli, părinți, bunici, succes în noul an școlar!”, a mai precizat primarul, Gabriela Iacobici.

Articole din editia din data de Septembrie 2020

  • Bilanțul activității primarului din Băneasa, Paul Coliș

    Educatie
  • Casa de Cultură din Saraiu va fi inaugurată mâine, 23 septembrie

    Educatie
  • Copiii din Tuzla, în siguranță în instituțiile de învățământ din comună

    Educatie
  • Lucrări la grădinița din Miorița

    Educatie
  • Investiții pentru copiii și tinerii din Fântânele

    Educatie
  • Articole din aceeasi categorie

  • Copiii din Tuzla, în siguranță în instituțiile de învățământ din comună

    Educatie
  • Un nou început pentru elevii din comuna Vulturu

    Educatie
  • Elevii și preșcolarii din Grădina s-au întors la școală

    Educatie
  • Tablete pentru toți elevii din comuna Ciocîrlia

    Educatie
  • Director nou, la școala din Siliștea. Situația i-a nemulțumit pe părinți

    Educatie
  • Medgidia, str. Republicii nr. 5, etaj 1
    Tel / fax: 0241810404
    Mobil: 0722721771