Au început lucrările de asfaltare în comuna Mircea Vodă

Aprilie 2020, Lacramioara Chirita

Administratie locala

Primarul, George Ionașcu a semnat ordinul de începere pentru lucrările privind asfaltarea drumurilor din comună pe o distanță de 8,9 kilometri în localitățile Mircea Vodă, Satu Nou și Țibrinu.
Investiția, ce are ca scop modernizarea infrastructurii rutiere, se realizează cu fonduri obținute de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin Programul Național de Dezvoltare Locală etapa a II a.
Contractul de finanțare pentru proiectul “Modernizare drumuri locale în comuna Mircea Vodă” a fost semnat, anul trecut, în luna mai.
„Am semnat ordinul de începere a lucrărilor de asfaltare. Pentru selectarea străzilor ce vor fi modernizate am ținut cont de  gradul de circulație dar și de starea de degradare a acestora”, a menționat primarul, George Ionașcu.
Investiția presupune modernizarea sistemului rutier prin înlăturarea pietrei existente, așternere covor asfaltic, construire accese proprietăți și amenajarea rigolelor pentru scurgerea apelor pluviale.
Primele străzi ce vor fi asfaltate sunt: în Satu Nou: Răzoarele, Cartierul Nou, în Mircea Vodă: Mărului, Mărgăritarului, Fulgerului, Livezilor, în Țibrinu: Principală.
În continuare, vom prezenta și celelalte străzi prinse în proiect:
Mircea Vodă: strada Viilor, Fundătura Primăriei, strada Viorelelor, strada Primăverii, strada Mecanizării tronson I și II, strada Lalelelor, derea strada Viorelelor, strada Rozelor tronson II.
Satu Nou: strada Nouă, strada Înfrățirii, strada Tineretului, strada Speranței, strada Ion Creangă, strada Vasile Alecsandri, strada Școlii tronson II, strada Trandafirului tronson I, strada Prunului tronson I, strada Caisului tronson I, strada Vișinului, strada Atelierului, strada Căminului tronson II, strada Principală tronson I și II.
Țibrinu: strada Principală.
Perioada de realizare a investiției este de 37 de luni, iar valoarea lucrărilor de asfaltare și executare a proiectului tehnic se ridică la suma de 9.187.887,39 lei fără TVA.

Album foto

  • Articole din editia din data de Aprilie 2020

  • Au început lucrările de asfaltare în comuna Mircea Vodă

    Administratie locala
  • Mesajul primarului comunei Ion Corvin, Marcela Rădulescu, cu ocazia Sărbătorilor Pascale

    Administratie locala
  • Mesajul primarului comunei Ciocîrlia, Traian Dragomir, cu ocazia Sărbătorilor Pascale

    Administratie locala
  • Mesajul primarului comunei Băneasa, Paul Coliș, cu ocazia Sărbătorilor Pascale

    Administratie locala
  • Mesajul primarului comunei Dumbrăveni, Stelian Clinciu, cu ocazia Sărbătorilor Pascale

    Administratie locala
  • Articole din aceeasi categorie

  • Primăria Tuzla suspendă programul de lucru cu publicul

    Administratie locala
  • Au început lucrările de asfaltare în comuna Mircea Vodă

    Administratie locala
  • Școala din localitatea Crîngu reabilitată cu fonduri de la bugetul local

    Administratie locala
  • Lucrările de reabilitare a grădiniței din Dulgheru se apropie de final

    Administratie locala
  • Au început lucrările de asfaltare în Amzacea

    Administratie locala
  • Medgidia, str. Republicii nr. 5, etaj 1
    Tel / fax: 0241810404
    Mobil: 0722721771