Centru de zi și cantina socială pentru bătrânii din Oltina prind contur

Aprilie 2020, Lăcrămioara Chiriță

Administratie locala

Se continuă lucrările la proiectul - Centru multifuncțional de asistență socială pentru persoane vârstnice ALTINUM comuna Oltina, județul Constanța, lucrări ce au fost demarate în octombrie 2019.
„Până la această dată a fost turnată fundația la clădirea centrului de zi și se lucrează în continuare pentru a ajunge la cota 0. Totodată va fi săpată și fundația pentru construirea cantinei sociale. Termenul de finalizare a centrului multifuncțional este de 12 luni de zile”, a precizat primarul, Gheorghe Chirciu.
Conform proiectului tehnic, se vor construi două imobile: centru de zi în regim parter+etaj și cantina socială în regim parter. Centru de zi va cuprinde cabinete medicale, de kinetoterapie, consiliere psihologică, grupuri sanitare și săli pentru diverse alte activități meșteșugărești, de relaxare și socializare. Cantina va cuprinde: bucătărie, sală de mese pentru aproximativ 30 de persoane defavorizate (cu venituri mici), care vor primi o masă caldă, gratuită, oferită din partea Primăriei și a Consiliului Local. 
Proiectul „Centru multifuncțional de asistență socială pentru persoane vârstnice ALTINUM comuna Oltina, județul Constanța” a obținut finanțare prin Programul Operațional Regional, pe Măsura 8.3 – „Servicii sociale pentru persoane vârstnice” și are o valoare de 1.000.000 de euro.
Asfaltare străzi în Răzoarele
Strada Școlii și strada Bisericii din Răzoarele vor fi asfaltate cu fonduri guvernamentale obținute prin Programul Național de Dezvoltare Locală. 
„Lucrările de asfaltare a celor două străzi fac parte din proiectul - Reabilitarea şi redimensionarea reţelei de alimentare cu apă în localitatea Răzoarele. Am început cu strada Școlii, unde s-a realizat scarificarea părții carosabile, iar acum se toarnă stratul de nisip, acestea fiind lucrări premergătoare pentru asfaltare”, a mai precizat edilul. 
Refacerea covorului asfaltic pe strada Școlii și strada Bisericii se realizează pe o lungime de aproximativ 3 kilometri.
Ședință de Consiliu Local
Azi, începând cu ora 16.00 se va desfășura ședința ordinară de Consiliu Local pe luna aprilie. Aceasta se va desfășura electronic, prin videoconferință, pentru a respecta măsurile de prevenire și răspândire a coronavirusului. 
Consilierii locali au primit materiale pentru proiectele de hotărâre pe mail pentru a le studia până la începerea ședinței.
Printre proiectele de hotărâre aflate pe ordinea de zi se numără: rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli, aprobarea execuției bugetare pe primul trimestru dar și aprobarea impozitelor și taxelor locale pe anul 2021 – autoritățile locale au obligația să aprobe aceste taxe până la sfârșitul lunii aprilie.

 

Album foto

  • Articole din editia din data de Aprilie 2020

  • Au început lucrările de asfaltare în comuna Mircea Vodă

    Administratie locala
  • Mesajul primarului comunei Ion Corvin, Marcela Rădulescu, cu ocazia Sărbătorilor Pascale

    Administratie locala
  • Mesajul primarului comunei Ciocîrlia, Traian Dragomir, cu ocazia Sărbătorilor Pascale

    Administratie locala
  • Mesajul primarului comunei Băneasa, Paul Coliș, cu ocazia Sărbătorilor Pascale

    Administratie locala
  • Mesajul primarului comunei Dumbrăveni, Stelian Clinciu, cu ocazia Sărbătorilor Pascale

    Administratie locala
  • Articole din aceeasi categorie

  • Au început lucrările de asfaltare în comuna Mircea Vodă

    Administratie locala
  • Școala din localitatea Crîngu reabilitată cu fonduri de la bugetul local

    Administratie locala
  • Lucrările de reabilitare a grădiniței din Dulgheru se apropie de final

    Administratie locala
  • Au început lucrările de asfaltare în Amzacea

    Administratie locala
  • Întârzieri nejustificate la construirea grădiniței din Ion Corvin

    Administratie locala
  • Medgidia, str. Republicii nr. 5, etaj 1
    Tel / fax: 0241810404
    Mobil: 0722721771