Proiecte pentru modernizarea drumurilor din comuna Adamclisi

Ianuarie 2020, Lăcrămioara Chiriță

Administratie locala

Modernizarea infrastructurii rutiere în comuna Adamclisi se numără printre prioritățile primarului, Dorina Cicilia Șerbănescu. În acest sens, au fost atrase fonduri atât guvernamentale cât și europene pentru asfaltarea a peste 16 kilometri de drumuri.
Administrația locală a obținut fonduri, de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Programul Național de Dezvoltare Locală etapa a doua, pentru asfaltarea drumurilor în localitatea Zorile pe o lungime de 8,3 kilometri. 
Investiția presupune turnarea a două straturi de asfalt, construire rigole pentru preluarea apelor pluviale dar și podețe și accese către gospodării. Proiectul are o valoare de peste 2 milioane de euro. Lucrările au început în luna martie a anului trecut și au termen de execuție 12 luni de zile. 
De asemenea, autoritățile au obținut fonduri europene prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale pentru asfaltarea a 8 kilometri de străzi în localitatea Adamclisi și a străzii Adamclisi din localitatea Zorile. Investiția are o valoare de 1 milion de euro cu cofinanțare de la bugetul local de 600.000 de lei. Lucrările vor fi demarate anul acesta.
Primarul ne-a informat că a mai depus un proiect ce a fost declarat finanțabil de către Comisia Națională de Prognoză. Investiția, ce ar urma să se realizeze cu fonduri de la Fondul de Dezvoltare și Investiții, presupune asfaltarea a 4,8 kilometri de drumuri în localitatea Urluia.
„Cu fonduri de la bugetul local nu am fi reușit niciodată să modernizăm infrastructura rutieră a comunei. Singura soluție a fost realizarea proiectelor și accesarea diferitelor surse de finanțare”, a precizat Dorina Cicilia Șerbănescu, primarul comunei Adamclisi.


Articole din editia din data de Ianuarie 2020

  • Medgidia invinge pe HC Dobrogea Sud II la Constanta: 30-34

    Administratie locala
  • Amalia Niţă a obţinut primele titluri pentru boxul feminin din Medgidia

    Administratie locala
  • Lucrările de extindere a școlii din Lespezi continuă

    Administratie locala
  • Proiecte de anvergură pentru dezvoltarea comunei Pantelimon

    Administratie locala
  • Saraiu, o comună europeană

    Administratie locala
  • Articole din aceeasi categorie

  • Lucrări la grădinița din Miorița

    Administratie locala
  • Investiții pentru copiii și tinerii din Fântânele

    Administratie locala
  • Investiții pentru modernizarea comunei Dumbrăveni

    Administratie locala
  • Educația, una dintre prioritățile primarului Cornel Cocoș

    Administratie locala
  • Grădinița „Paradisul copiilor” din Cumpăna a fost inaugurată

    Administratie locala
  • Medgidia, str. Republicii nr. 5, etaj 1
    Tel / fax: 0241810404
    Mobil: 0722721771