Primarul Mariana Gâju - reales vicepreședinte al Congresului Comunelor și Regiunilor din Europa (CCRE/CEMR)

30 Ianuarie 2020, Lăcrămioara Chiriță

Administratie locala

În cadrul ședinței Comitetului Politic al CEMR (PolicyCommittee) al Congresului Comunelor și Regiunilor din Europa - CCRE/CEMR, organizat la Orleans, Franța, în perioada 23-24.01.2020, Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, județul Constanța, prim-vicepreședinte al ACoR și președintele Filialei Județene Constanța a ACoR, a fost aleasă, pentru a doua oară, vicepreședinte al CCRE/CEMR pentru regiunea Europa de sud-est (care include Albania, Bosnia Herțegovina, Bulgaria, Croația, Muntenegru, Macedonia, România, Serbia și Slovenia). 
Membrii Consiliului director au apreciat activitatea vicepreședintlui Mariana Gâju în cei trei ani de mandat încheiați, implicarea sa în activitățile CCRE/CEMRși eforturile depuse pentru susținerea și promovarea autonomiei locale, a egalității de gen în viața politică și a înfrățirilor dintre autoritățile locale din Europa, acordându-i un nou mandat de 3 ani.
Mariana Gâju a mai avut, în perioada 2013 – 2016, un mandat de vicepreședinte al CCRE/CEMR, ne-membru al Biroului executiv, iar pentru perioada 2016 - 2019 a fost aleasă vicepreședinte cu drepturi depline în Biroul executiv al CCRE/CEMR, o funcție onorantă și importantă din punctul de vedere al reprezentativității comunelor din România și al Asociației Comunelor din România (ACoR).
După o activitate de 7 ani în cadrul CCRE/CEMR, Mariana Gâju continuă să fie, la nivel european, o voce puternică a autorităților locale din România.
La eveniment, alături de vicepreședintele Mariana Gâju, au participat  Sergiu Țâra, președintele executiv al ACoR și  Adrian Miroiu-Lamba, directorul general adjunct al ACoR.

Articole din editia din data de 30 Ianuarie 2020

  • Lucrările de extindere a școlii din Lespezi continuă

    Administratie locala
  • Proiecte de anvergură pentru dezvoltarea comunei Pantelimon

    Administratie locala
  • Saraiu, o comună europeană

    Administratie locala
  • Localitățile Dorobanțu și Nicolae Bălcescu vor avea piețe moderne

    Administratie locala
  • Marcela Rădulescu: „Vreau să construiesc pentru comuna mea, pentru oamenii și copiii din comunitatea Ion Corvin!!!”

    Administratie locala
  • Articole din aceeasi categorie

  • Lucrările de extindere a școlii din Lespezi continuă

    Administratie locala
  • Proiecte de anvergură pentru dezvoltarea comunei Pantelimon

    Administratie locala
  • Saraiu, o comună europeană

    Administratie locala
  • Localitățile Dorobanțu și Nicolae Bălcescu vor avea piețe moderne

    Administratie locala
  • Marcela Rădulescu: „Vreau să construiesc pentru comuna mea, pentru oamenii și copiii din comunitatea Ion Corvin!!!”

    Administratie locala
  • Medgidia, str. Republicii nr. 5, etaj 1
    Tel / fax: 0241810404
    Mobil: 0722721771