Sportivii C. S. Dacia Mircea Vodă prezenți la Campionatul Internațional de Kung Fu Cup 2019

1 August 2019, Lăcrămioara Chiriță

Sport

În perioada 24-25 august 2019 s-a desfășurat Campionatul Internațional de Kung Fu Cup 2019. Evenimentul a avut loc în România, în cadrul Pavilionului Expozițional din Constanța. 
Sportivii secției de Arte Marțiale a Clubului Sportiv Dacia Mircea Vodă au participat la competiția ce a fost organizată de Federația Europeană de Kung-Fu împreună cu Consiliul Județean Constanta. Coordonatorul principal al evenimentului a fost Florin Iordănoaia, 7 Duang Kung Fu.
C.S. Dacia Mircea Vodă a participat cu 14 sportivi, fete și băieți, selectați dintr-un număr de 40 de sportivi ambițioși și hotărâți. Deși începători, în numai trei luni de antrenamente intensive, au participat la două probe competiționale individuale Tuishou (mâini lipicioase) și Sanda Light-Fighting (luptă liberă cu mâini și picioare de la centura în sus), probe la care au reușit să obțină: șapte locuri I, șapte locuri II și treisprezece locuri 3. 
Dintre aceștia, s-a remarcat sportiva Rabigan Denisa Georgiana, 16 ani, care a reușit să obțină două locuri întâi la cele două probe la care a participat. 
„Pe viitor, scopul secției de Arte Marțiale pe care o coordonez împreună cu instructorii sportivi Macsim Marius, Stoian Cristina și Mangalagiu Daniel, este să perseverăm și să intensificăm anrenamentele astfel încât anul viitor sa participăm cu minim 40 de sportivi la campionatele de Kung Fu și Kick Boxing din România și, de ce nu, și din străinătate. Având susținerea autorităților locale și a părinților, pentru a ajunge la performanță sportivii trebuie să dea dovadă de seriozitate și multă muncă”, a precizat antrenor Mircea Stoian, coordonatorul secției de Arte Marțiale a C.S. Dacia Mircea Vodă.

Album foto

  • Articole din editia din data de 1 August 2019

  • Sportivii C. S. Dacia Mircea Vodă prezenți la Campionatul Internațional de Kung Fu Cup 2019

    Sport
  • Apelul de selecție proiecte pe anul 2019 Măsura M8 „SPRIJIN PENTRU INFRASTRUCTURA SOCIALA A TERITORIULUI GAL DOBROGEA SUD- VEST” Sesiunea Nr.3

    Sport
  • Apelul de selecție proiecte pe anul 2019 Măsura M6 „INVESTITII IN EFICIENTIZAREA ENERGETICA A SOLICITANTILOR DIN TERITORIUL GAL DOBROGEA SUD-VEST” Sesiunea Nr.2

    Sport
  • 28 de persoane din Satu Nou au absolvit cursul de infirmier

    Sport
  • Fundație din Oldanda oferă gratuit proteze mamare

    Sport
  • Articole din aceeasi categorie

  • Medalii pentru sportivii C.S. Marina Constanța obținute la Ju-Jitsu WORLD CUP

    Sport
  • Sportivii C. S. Dacia Mircea Vodă prezenți la Campionatul Internațional de Kung Fu Cup 2019

    Sport
  • Sportivele CS Medgidia activează în Divizia Speranțe a Campionatului Național de Volei

    Sport
  • Medalii pentru sportivii din Medgidia în cadrul Campionatului Național Individual de Lupte 2019

    Sport
  • Incepe noul sezon de handbal

    Sport
  • Medgidia, str. Republicii nr. 5, etaj 1
    Tel / fax: 0241810404
    Mobil: 0722721771