Grădiniță nouă pentru copiii din Băneasa

1 August 2019, Lăcrămioara Chiriță

Administratie locala

În luna februarie, primarul Paul Coliș a semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru construirea unei grădinițe cu două clase în cartierul Cărpiniș din localitatea Băneasa. Investiția se realizează cu fonduri obținute de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin Programul Național de Dezvoltare Locală, etapa a II a.
Conform proiectului tehnic grădinița cu program normal va fi construită pe o suprafață totală de 297 metri pătrați, în regim parter. Clădirea va avea în componență două săli de clasă, hol de primire  care va avea și rolul de filitru,  cabinet medical/izolator ce va fi dotat cu grup sanitar propriu, sală multifuncțională, cancelarie, două grupuri sanitare pentru copii și unul pentru personal, cameră pentru centrala termică ce va avea acces din exterior.
Spațiul exterior va fi amenajat cu alei pietonale, loc de joacă pentru copii și zonă de activități sportive, spațiu verde – grădină cu flori. Clădirea va avea trei locuri de parcare. Aceasul pietonal către grădiniță se va face din strada Trandafirilor, iar accesul auto din strada Foișorului. 
Construcția va fi alimentată cu energie electrică din rețeaua publică de distribuție a energiei electrice, alimentarea cu apă se va face prin branșarea la rețeaua existentă în zonă, iar canalizarea apelor uzate se va realiza printr-un bazin vidanjabil. Asigurarea agentului termic și al apei calde se va face cu ajutorul unei centrale termice proprii care va funcționa pe combustibil solid.
„Necesitatea acestei investiții a fost generată de faptul că infrastructura educațională existentă în localitatea Băneasa nu asigura spațiul necesar desfășurării activităților propuse numărului de copii existent dar și de faptul că o parte din părinți erau nevoiți să renuțe la locul de muncă pentru a se ocupa personal de copii. Prin construirea grădiniței urmărim îmbunătățirea calității vieții în plan educațional, emoțional, spiritual și relațional al copiilor cu vârste cuprise între 3 și 6 ani”, a declarat Paul Coliș, primarul comunei Băneasa. 
Perioada de execuție a lucrărilor este de 12 luni de zile, iar valoarea acestora se ridică la suma de 623.702,78 lei la care se adaugă TVA. 

Articole din editia din data de 1 August 2019

  • Sportivii C. S. Dacia Mircea Vodă prezenți la Campionatul Internațional de Kung Fu Cup 2019

    Administratie locala
  • Apelul de selecție proiecte pe anul 2019 Măsura M8 „SPRIJIN PENTRU INFRASTRUCTURA SOCIALA A TERITORIULUI GAL DOBROGEA SUD- VEST” Sesiunea Nr.3

    Administratie locala
  • Apelul de selecție proiecte pe anul 2019 Măsura M6 „INVESTITII IN EFICIENTIZAREA ENERGETICA A SOLICITANTILOR DIN TERITORIUL GAL DOBROGEA SUD-VEST” Sesiunea Nr.2

    Administratie locala
  • 28 de persoane din Satu Nou au absolvit cursul de infirmier

    Administratie locala
  • Fundație din Oldanda oferă gratuit proteze mamare

    Administratie locala
  • Articole din aceeasi categorie

  • Ședința ordinară a lunii octombrie, desfășurată în municipiul Medgidia

    Administratie locala
  • Amenajare stadion și bază sportivă în Tuzla

    Administratie locala
  • Strada Școlii și strada Bisericii din localitatea Răzoarele vor fi asfalate

    Administratie locala
  • Toamnă bogată în lucrări la Cobadin

    Administratie locala
  • Construire pasarelă pietonală în Peștera

    Administratie locala
  • Medgidia, str. Republicii nr. 5, etaj 1
    Tel / fax: 0241810404
    Mobil: 0722721771