Administrație locală

Lucrări de pietruire a drumurilor din Comana

Primarul, Ion Șchiopu a reușit pe parcursul a trei ani de zile să modernizeze prin pietruire toate drumurile din comună.
Obiectivul principal al edilului Ion Șchiopu este ca până la terminarea mandatului să modernizeze drumurile de pământ din comuna Comana. Astfel, în 2017 s-au pietruit aproximativ 5 kilometri de drumuri în localitatea Tătaru. În anul 2018, s-au pietruit circa 4 kilometri în satul Pelinu și s-a reabilitat un kilometru de drum prin asfaltare de la Drumul European E675 până la fostul sediul al IAS Amzacea. De asemenea de la IAS Amzacea până în localitatea Pelinu, drumul a fost pietruit, la fel și toate străzile din localitate. Programul de pietruire va fi continuat și în acest an prin modernizarea străzilor din satul Comana. În 2019 se vor pietrui și reabilita circa 9000 de mp de drumuri. Lucrările vor fi realizate de către RAJDP Constanța, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean. Valoarea investiției este de aproximativ 440.000 lei.
a

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*