Rss Feed Site Map

Modernizarea drumurilor din comună, pe agenda de lucru a edilului Magdalena Neague

27 Martie 2019, Lăcrămioara Chiriță

Administratie locala

Dezvoltarea comunei și crearea unor condiții cât mai bune pentru locuitorii acesteia sunt priorități pe care edilul Magdalena Neague le are în vedere. În acest sens, lucrează la elaborarea unor proiecte pentru atragerea fondurilor atât guvernamentale cât și europene. Proiecte ce au ca scop realizarea investițiilor precum modernizarea drumurilor și reabilitarea sistemului de iluminat public.
aȘtiu că locuitorii sunt de părere că reabilitarea drumurilor ar trebui să fie una dintre prioritățile mele. Așa și este. Lucrăm în această perioadă la un proiect ce presupune asfaltarea a 5 kilometri de străzi în comună. Însă, cu toții trebuie să înțeleagă că pentru modernizarea celor două sate, ținem cont și de strategia națională de dezvoltare a comunelor. Ar fi păcat să nu accesăm fondurile pe care care Guvernul le pune la dispoziție, chiar dacă nu sunt destinate doar modernizării infrastructurii rutiere. Cred că pe lângă drumuri putem să realizăm și alte investiții precum reabilitarea căminelor culturale și construirea unei săli de sport în comunăa, a precizat Magdalena Neague, primarul comunei Bărăganu.
După aprobarea bugetului pe anul 2019, administrația locală va demara cu fonduri de la bugetul local și de la Consiliul Județean Constanța, lucrări de modernizare prin pietruire a patru străzi, două în localitatea Bărăganu și două în Lanurile. La începutul săptămânii trecute edilul Magdalena Neague a efectuat o vizită pe teren pentru a identifica străzile ce vor fi modernizare în perioada următoare.
Referitor la proiectul privind asfaltarea a cinci kilometri de drumuri în comună, primarul ne-a informat că va fi depus la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale în vederea atragerii fondurilor europene.
O altă investiție pe care administrația locală o va realiza în acest an presupune modernizarea iluminatului public prin înlocuirea lămpilor existente cu unele de tip led. Noile lămpi vor fi montate pe toate străzile din comună, cu excepția străzilor principale din cele două sate, aceste fiind înlocuite în anii trecuți.


Comentarii

Nume :
Email:
Comentariul tau:

Articole din editia din data de 27 Martie 2019

  • Prioritățile administrației locale Dobromir pentru acest an

    Administratie locala
  • Colectarea gunoiului din comuna Ciobanu va fi realizată de Iridex Group Salubrizare

    Administratie locala
  • Primăria Băneasa a lansat proiectul aResurse şi iniţiative comune dedicate mediului înconjurător (JOYRIDE)a

    Administratie locala
  • Copiii din Tuzla participă la activități în cadrul programului aȘcoala Altfela

    Administratie locala
  • Proiect pentru reabilitarea parcului din centrul comunei Pantelimon

    Administratie locala
  • Articole din aceeasi categorie

  • Prioritățile administrației locale Dobromir pentru acest an

    Administratie locala
  • Colectarea gunoiului din comuna Ciobanu va fi realizată de Iridex Group Salubrizare

    Administratie locala
  • Proiect pentru reabilitarea parcului din centrul comunei Pantelimon

    Administratie locala
  • Pași importanți pentru construirea grădiniței din Ion Corvin

    Administratie locala
  • Lucrările privind infrastructura comunei Grădina au fost reluate

    Administratie locala
  • Medgidia, str. Republicii nr. 5, etaj 1
    Tel / fax: 0241810404
    Mobil: 0722721771
    proiect realizat si administrat de

    Cele mai comentate articole

  • 12 Aprilie 2011
    Fotbal Campionatul Judetean
  • 14 Iunie 2011
    Fotbal Campionatul Judetean
  • 19 Aprilie 2011
    Fotbal Campionatul Judetean
  • 31 Mai 2011
    Fotbal Campionatul Judetean
  • 11 Octombrie 2011
    Fotbal Campionatul Judetean
  • Cele mai citite articole