Rss Feed Site Map

Festivalul National de Teatru "Tanta si Costel", incheiat in aplauzele iubitorilor de cultura din Medgidia

4 Octombrie 2017, Adrian Nicarel

Cultura

In perioada 29 septembrie - 01 octombrie 2017, municipiul Medgidia a fost gazda celei de-a VI -a editii a Festivalului National de Teatru "Tanta si Costel".

Evenimentul a fost organizat de Primaria Municipiului Medgidia cu sprijinul Cercului Militar Medgidia si al Biroului Traditii si Cultura din Directia Instructie si Doctrina din Statul Major General prin Garnizoana Medgidia.
In decursul celor trei zile de festival, publicul larg a fost martorul unor demonstratii de talent, creativitate si munca, iar peisajul cultural autohton a fost imbogatit cu 9 piese de teatru din repertoriul national si international.
Reprezentatiile teatrale au fost predominant comedii, insa programul serilor de festival a continut si scenete comice, spectacol si drama.
Spectacolul s-a incheiat duminica, 01 octombrie 2017, cu Festivitatea de premiere a trupelor de teatru venite de pe intreg teritoriul tarii, dar si a celor care au facut posibila realizarea acestei editii a festivalului.
"Este o adevarata onoare sa avem parte de o asemenea desfasurare de forte teatrale la Medgidia. Imi doresc sa ne bucuram saptamanal de reprezentatii artistice pe scenele municipiului", a declarat primarul municipiului Medgidia, Valentin Vrabie.


Album foto

  • Comentarii

    Nume :
    Email:
    Comentariul tau:

    Articole din editia din data de 4 Octombrie 2017

  • Drumul Matasii incepe la Constanta! Ministrul Transporturilor, prezent

    Cultura
  • Primaria achizitioneaza sistem de monitorizare a traficului. Vezi unde se vor amplasa camerele se supraveghere

    Cultura
  • "Targul Gospodarului - Tuzla 2017" - sarbatoare organizata cu si pentru locuitorii comunei Tuzla

    Cultura
  • "Caravana Teatrului" ajunge pentru a doua oara, in acest an, in comuna Tuzla

    Cultura
  • Contracte de finantare pentru proiectele comunei Pantelimon

    Cultura
  • Articole din aceeasi categorie

  • Poetul, Mihai Eminescu, omagiat la Cumpana

    Cultura
  • Festivalul Folcloric al Prieteniei ETHNOS DOBROGEA INTERNATIONAL, Editia a-II-a

    Cultura
  • DAPYX 2018, cel mai mare Festival de gen din Estul Europei

    Cultura
  • Povestea regelui Dapyx

    Cultura
  • Cursuri, festival si o noua proiectie sub amprenta Centrului pentru Tineret "Ion Creanga" Tuzla

    Cultura
  • Medgidia, str. Republicii nr. 5, etaj 1
    Tel / fax: 0241810404
    Mobil: 0722721771
    proiect realizat si administrat de

    Cele mai comentate articole

  • 12 Aprilie 2011
    Fotbal Campionatul Judetean
  • 14 Iunie 2011
    Fotbal Campionatul Judetean
  • 19 Aprilie 2011
    Fotbal Campionatul Judetean
  • 31 Mai 2011
    Fotbal Campionatul Judetean
  • 11 Octombrie 2011
    Fotbal Campionatul Judetean
  • Cele mai citite articole