Rss Feed Site Map

Important proiect in educatie derulat in orasul Negru Voda

7 Octombrie 2014, Iulia Fîlfan

Fonduri Europene

Unitatea Administrativ-Teritoriala a orasului Negru Voda a organizat in data de 3 octombrie 2014 incepand cu ora 11.00 in sala de sedinte a Primariei, o conferinta de presa in cadrul careia a fost prezentat stadiul lucrarilor in cadrul proiectului "Modernizare, reabilitare si sistematizare pe verticala Scoala cu clasele I-IV" din Negru Voda.

La acest important eveniment au participat oficialitatile locale, reprezentanti ai institutiei de invatamant, arhitectul care a realizat proiectul cat si un reprezentant din partea firmei constructoare.
"Am crezut ca vom termina lucrarile din cadrul proiectului la data de 15 septembrie 2014 odata cu inceperea noului an scolar 2014-2015 insa din cauza ploilor din primavara acestui an, ne-am impotmolit un pic. Speram ca in cel de-al doilea semestru, copii sa paseasca in noua institutie scolara. De asemenea, este mult mai greu sa lucrezi pe o cladire veche, asta pentru ca nu sti ce poti sa gasesti atunci cand incepi sa faci sapaturi, apar lucrari neprevazute acesta fiind inca un motiv pentru care lucrarile s-au intarziat. Speram ca pana la data de 15 decembrie, proiectul sa fie finalizat cu succes", a declarat in cadrul conferintei de presa, edilul sef al orasului Negru Voda, Ion Nicolin.
Obiectivul specific al proiectului il reprezinta imbunatatirea calitatii infrastructurii educationale si dotarea Scolii cu clasele I-IV din orasul Negru Voda, judetul Constanta, in vederea asigurarii unui proces educational la standarde europene. Nu in ultimul rand se urmareste cresterea participarii populatiei din orasul Negru Voda la procesul educational.
Acest proiect de anvergura are ca scop principal crearea unor importante spatii atat de necesare in vederea unei bune desfasurari a procesului educational. Spatiile cerute de normele in vigoare sunt: spatii de invatamant corect dimensionate planic si volumetric; spatii sanitare pe sexe pentru elevi si profesori; spatii inchise pentru activitatile de educatie fizica; spatii deschise pentru activitatile de educatie fizica; spatii inchise pentru recreatie; spatii deschise pentru recreatie; spatii de depozitare a materialului didactic; spatii pentru biblioteca; Laborator IT; instalatii sanitare moderne; spatii igienice pentru depozitul intermediar al programului "Cornul si laptele"; schimbarea sistemului de incalzire de la combustibil solid la gaze naturale; redimensionarea instalatiei electrice pentru cerintele actuale si instalatii de curenti slabi ( radio, TV, telefonie, internet).
Scoala cu clasele I-IV va deveni un centru modern de invatamant care va asigura elevilor si cadrelor didactice ele mai bune si optime conditii de studiu si de lucru de mare calitate si totodata, va avea un efect pozitiv in descurajarea abandonului scolar.
Lucrarile ce au inceput la data de 20 februarie 2014 au o durata de implementare prelungita cu sase luni si anume pana la data de 1 mai 2015. Aportul administratiei locale este reprezentat cofinantarea de 2% dar si de cheltuielile neeligibile privind achizitionarea mobilierului. "Sunt foarte bucuroasa si multumesc pentru acest proiect si asta pentru ca elevii nostri vor beneficia de o unitate de invatamant noua care are ca si scop principal cresterea calitatii actului educational", a declarat Palas Natalia, Directorul Liceului Teoretic din orasul Negru Voda.
"Modernizare, reabilitare si sistematizare pe verticala Scoala cu clasele I-IV" din Negru Voda este un proiect finantat prin Programul Operational Regional 2007-2013, Axa Prioritara 3 "Imbunatatirea infrastructurii sociale", Domeniul de interventie 3.4 Reabilitarea/modernizarea/ dezvoltarea si echiparea infrastructurii educationale preuniversitare, universitare si a infrastructurii pentru formare profesionala continua".
Valoarea totala a proiectului : este de 3.063.382,63 lei, din care: valoarea eligibila a proiectului = 2.377.986 lei, din care 2.021.288,10 lei (Fonduri FEDR) - 85% ; 309.137,90 lei (Bugetul national) - 13 %; 47.560,00 lei (Bugetul Local Negru Voda) - 2%; T.V.A. = 565.143,63 lei; valoare neeligibila, inclusiv T.V.A aferent = 140.253,00 lei.


Album foto

  • Comentarii

    cami34
    09 Iunie 2017
    17:15
    Asteptam sa vedem cum vor gestiona guvernantii fondurile alocate pentru 2018-2020 din agricultura dar si din alte industrii precum IT software si hardware precum https://www.itdepot.ro/
    cami34
    09 Iunie 2017
    17:23
    Asteptam sa vedem cum vor gestiona guvernantii fondurile alocate pentru 2018-2020 din agricultura dar si din alte industrii precum IT software si hardware precum https://www.itdepot.ro/
    cami34
    09 Iunie 2017
    17:28
    Asteptam sa vedem cum vor gestiona guvernantii fondurile alocate pentru 2018-2020 din agricultura dar si din alte industrii precum IT software si hardware precum https://www.itdepot.ro/
    Nume :
    Email:
    Comentariul tau:

    Articole din editia din data de 7 Octombrie 2014

  • Guvernul lanseaza in noiembrie "PRIMA MASINA", program prin care sa fie vandute 20.000 masini pe an. Care sunt criteriile de participare

    Fonduri Europene
  • Consiliului Local Constanta a decis transferarea Cazinoului in administrarea CNI pentru a fi reabilitat

    Fonduri Europene
  • Ajutor pentru primariile cu datorii

    Fonduri Europene
  • Varianta de ocolire a orasului Eforie, prin Techirghiol

    Fonduri Europene
  • Ponta, despre sechestrul la Lukoil: Procurorul este suveran. Nimeni nu fugea insa cu conductele

    Fonduri Europene
  • Articole din aceeasi categorie

  • Primaria Tuzla si partenerii din cadrul proiectului "Cresterea competitivitatii prin perfectionare, viziune si educatie" au semnat acordurile de cooperare

    Fonduri Europene
  • 45 de persoane din comuna Silistea s-au calificat in ingrijirea batranilor si persoanelor cu dizabilitati. Proiectul "O societate pentru toate varstele", la final

    Fonduri Europene
  • Peste 17 kilometri de strazi din Negru Voda vor fi asfaltate printr-un proiect transfrontalier

    Fonduri Europene
  • Pasi importanti pentru imbunatatirea conditiilor de locuit a persoanelor in cadrul proiectului "FORTIN pentru Satu Nou, Mircea Voda - transformarea unei comunitati marginalizate intr-o comunitate prospera"

    Fonduri Europene
  • Proiectul "O societate pentru toate varstele" se apropie de final. Comuna Silistea partener in cadrul proiectului transfrontalier

    Fonduri Europene
  • Medgidia, str. Republicii nr. 5, etaj 1
    Tel / fax: 0241810404
    Mobil: 0722721771
    proiect realizat si administrat de

    Cele mai comentate articole

  • 12 Aprilie 2011
    Fotbal Campionatul Judetean
  • 14 Iunie 2011
    Fotbal Campionatul Judetean
  • 19 Aprilie 2011
    Fotbal Campionatul Judetean
  • 31 Mai 2011
    Fotbal Campionatul Judetean
  • 11 Octombrie 2011
    Fotbal Campionatul Judetean
  • Cele mai citite articole