Primăria Albești vrea să modernizeze drumurile din comună

Noiembrie 2021, Bogdan Chirita

Administratie locala

Consilierii locali s-au reunit în ședință de consiliu extraordinară și au aprobat cererea de finanțare și devizul general aferent obiectivului de investiții – Modernizare drumuri de interes local în comuna Albești, județul Constanța.
Cererea de finanțare a fost depusă de autoritățile locale în cadrul Programului Național de Investiții Anghel Saligny.  
Proiectul - Modernizare drumuri de interes local în comuna Albești, județul Constanța – presupune asfaltarea drumurilor publice pe o lungime de 4684 metri liniari dar și lucrări pentru asigurarea accesului la proprietăți. Astfel vor fi modernizate străzile Gheorghe Doja, Ion Mecu, Burebista, 1 Decembrie 1918, Moldovei, Munteniei, Crișanei, Banatului, Olteniei din Albești, strada Ștefan cel Mare din Arsa, străzile Arinilor, Ion Corvin din Cotu Văii. 
Valoarea totală a obiectivului de investiții este de 10.455.886,84 lei, iar perioada de execuție a lucrărilor este de 24 de luni. 
“Prin acest proiect continuăm programul de asfaltare a drumurilor din comună. Suntem în secolul 21 și cred că indiferent că vorbim de mediul rural sau urban, oamenii trebuie să beneficieze de o rețea rutieră modernă, cu toții au dreptul să circule în siguranță pe drumurile publice” a precizat primarul Gheorghe Moldovan.



Articole din editia din data de Noiembrie 2021

  • Primăria Cobadin a lansat serviciul online etax

    Administratie locala
  • Casa Tineretului din Cobadin va fi reabilitată. Primăria a solicitat finanțare de la Administrarea Fondului de Mediu

    Administratie locala
  • Lucrări de împrejmuire a dispensarului medical din Dobromir

    Administratie locala
  • Proiect pentru reabilitarea trotuarelor din Băneasa

    Administratie locala
  • Locuitorii din Floriile vor avea rețea de apă

    Administratie locala
  • Articole din aceeasi categorie

  • Primăria Cobadin a lansat serviciul online etax

    Administratie locala
  • Casa Tineretului din Cobadin va fi reabilitată. Primăria a solicitat finanțare de la Administrarea Fondului de Mediu

    Administratie locala
  • Lucrări de împrejmuire a dispensarului medical din Dobromir

    Administratie locala
  • Proiect pentru reabilitarea trotuarelor din Băneasa

    Administratie locala
  • Locuitorii din Floriile vor avea rețea de apă

    Administratie locala
  • Medgidia, str. Republicii nr. 5, etaj 1
    Tel / fax: 0241810404
    Mobil: 0722721771