Primarul, Nicolae Anghel a intrat în greva foamei pentru 48 de ore

Octombrie 2021, Bogdan Chirita

Administratie locala

Nemulțumit că nu a primit bani de la Ministerul Finanțelor, Nicolae Anghel, primarul comunei Castelu a intrat în greva foamei pentru 48 de ore. Edilul protestează în fața Prefecturii Constanța, el susține că banii pe care ar fi trebuit să îi primească erau necesari pentru dezvoltarea comunei.
„Este ziua mea de naștere astăzi. Am intrat în greva foamei pentru cetățeni. Vreau să țin minte ziua asta, indiferent ce se întâmplă. Nu există comuna Castelu în România, nici la CJC, nici la Ministerul finanțelor. Mă deranjează modul în care s-au împărțit banii dar și decizia Prefectului de a ataca o hotărâre de Consiliu Local, după zece luni, în care a fost numit viceprimarul comunei. Banii nu îi voiam ca să plătesc curentul, telefonele sau cofinanțările la proiecte. Aveam nevoie de ei pentru dezvoltarea comunei, să realizez studii de fezabilitate pentru proiectele viitoare. În prezent lucrăm la un proiect de 7,5 milioane de euro cu finanțare prin PNRR pentru înființare rețea de canalizare în localitatea Nisipari. Comuna Castelu există în România!” a declarat primarul comunei Castelu, Nicolae Anghel.

Articole din editia din data de Octombrie 2021

  • Lucrările de înființare a trotuarelor din Cogealac sunt în plină desfășurare

    Administratie locala
  • Lucrări de asfaltare a drumurilor din Osmancea

    Administratie locala
  • Străzile Șipotei și Cantonului din Văleni au fost pietruite

    Administratie locala
  • Podul existent pe DC 38 Băneasa – Tudor Vladimirescu a intrat în reparații

    Administratie locala
  • Rețeaua electrică pentru uz casnic din Istria va fi extinsă

    Administratie locala
  • Articole din aceeasi categorie

  • Infrastructura educațională în atenția primarului Tudorel Gurgu

    Administratie locala
  • Primăria Albești vrea să modernizeze drumurile din comună

    Administratie locala
  • Planuri pentru înființarea sistemului de distribuție a gazelor naturale în Cerchezu

    Administratie locala
  • Planuri pentru înființarea sistemului de distribuție a gazelor naturale în Cerchezu

    Administratie locala
  • Primăria Saligny a solicitat fonduri guvernametale pentru dezvoltarea comunei

    Administratie locala
  • Medgidia, str. Republicii nr. 5, etaj 1
    Tel / fax: 0241810404
    Mobil: 0722721771