Se reabilitează sistemul de apă și se înființează sistem de canalizare în Tîrgușor

August 2021, Lacramioara Chirita

Administratie locala

Autoritățile locale implementează în această perioadă proiectul „Reabilitare sistem de alimentare cu apă potabilă și înființare sistem de canalizare și stație de epurare ape uzate, comuna Tîrgușor, județul Constanța”.
Investiția presupune reabilitarea conductei de apă Tîrgușor – Gura Dobrogei pe o lungime de aproximativ 15 kilometri, a stației de dezinfecție apă brută cu hipoclorit de sodiu, extinderea conductelor pe o lungime de 6,6 kilometri dar și branșarea a 400 de locuințe. În ceea ce privește sistemul de canalizare, se vor introduce conducte pe o lungime de 14,4 kilometri, se vor monta 359 de cămine de vizitare, 4 cămine de observație și 9 cămine de rupere de pantă, se va amplasa o stație de epurare.
„Până la această dată stadiul fizic al lucrărilor executate este 18%.    Acestea au fost demarate anul trecut în luna octombrie și au ca termen de finalizare 31 decembrie 2022”, a precizat primarul, Mădălina Negru.                           
Prețul pentru îndeplinirea contractului este de 14.911.195,62 lei  la care se adaugă TVA în valoare de 2.833.127,21 lei și include servicii de proiectare (proiect tehnic, detalii de execuție, documentații pentru obținerea avizelor, acordurilor și autorizațiilor, asistență din partea proiectantului pe perioada derulării lucrărilor, execuție lucrări, organizare de șantier. 
Investiția se realizează cu fonduri guvernamentale obținute prin Programul Național de Dezvoltare Locală etapa a II dar și cu fonduri de la bugetul local.

Album foto

  • Articole din editia din data de August 2021

  • ANUNȚ LICITAȚIE PUBLICĂ COMUNA PEȘTERA

    Administratie locala
  • Proiectul „Restaurarea, Consolidarea, Protecția, Conservarea și Punerea în Valoare a Sitului Arheologic Cetatea Capidava” la final

    Administratie locala
  • Noi investiții în modernizarea și dezvoltarea infrastructurii de utilități a localităților Poarta Albă, Murfatlar și Castelu!

    Administratie locala
  • Ședința Consiliului Local Mereni

    Administratie locala
  • Elevii premianți din Vulturu în tabără la Câmpulung Moldovenesc

    Administratie locala
  • Articole din aceeasi categorie

  • Proiectul „Restaurarea, Consolidarea, Protecția, Conservarea și Punerea în Valoare a Sitului Arheologic Cetatea Capidava” la final

    Administratie locala
  • Noi investiții în modernizarea și dezvoltarea infrastructurii de utilități a localităților Poarta Albă, Murfatlar și Castelu!

    Administratie locala
  • Ședința Consiliului Local Mereni

    Administratie locala
  • Se reabilitează sistemul de apă și se înființează sistem de canalizare în Tîrgușor

    Administratie locala
  • Fonduri norvegiene pentru modernizarea instituțiilor de învățământ din comuna Băneasa

    Administratie locala
  • Medgidia, str. Republicii nr. 5, etaj 1
    Tel / fax: 0241810404
    Mobil: 0722721771