Delegarea Serviciului Public de Salubrizare – în dezbatere publică la Medgidia

August 2021, Bogdan Chirita

Administratie locala

Marți, 24 august 2021, la Primăria Municipiului Medgidia a avut loc dezbaterea publică cu tema: ,,Delegarea Serviciului Public de Salubrizare al Municipiului Medgidia”. 
Dezbaterea a fost prezentată de viceprimarul municipiului Medgidia, Niculae Păun, care a explicat necesitatea delegării serviciului public de salubrizare. Deoarece la nivelul județului este demarat un proiect cu privire la implementarea Sistemului de management integrat al deșeurilor, proiect din care face parte UAT Medgidia, delegarea se va face pe o perioadă de un an. Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor reprezintă un obiectiv țintă la nivel județean privind colectarea și transportul deșeurilor la care municipiul Medgidia se va alinia odată cu implementarea proiectului.
Deși perioada este scurtă, viceprimarul municipiului a precizat că prestatorului i se va indica să realizeze anumite investiții. În momentul implementării Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor pentru județul Constanța, activitatea de colectare și transport deșeuri, derulată în cadrul Contractului de delegare, va înceta de drept. 
În conformitate cu legislația în vigoare și cu prevederile specifice privind Serviciul de Salubrizare este necesar ca în municipiul Medgidia să se asigure continuitatea şi dezvoltarea acestui serviciu, calitatea şi cantitatea serviciului prestat în raport cu cerinţele şi/sau nevoile populaţiei, conservarea şi protecţia mediului înconjurător, protecția sănătăţii populaţiei, funcţionarea  pe  termen  mediu  şi  lung  a  serviciului  de  salubrizare, conform prevederilor  legislaţiei  în  vigoare şi în concordanţă cu  dezvoltarea  economico - socială  a  unităţii administrativ - teritoriale a municipiului. De asemenea, se are în vedere și gestionarea serviciului de salubrizare pe criterii de transparenţă, competitivitate, calitate şi eficienţă, prin stabilirea şi adoptarea unor politici şi strategii locale referitoare la organizarea și funcționarea serviciului de salubrizare.
În prezent, activitățile serviciului public de salubrizare în municipiul Medgidia se desfășoară în baza Acordului Cadru nr. 195/03.10.2017 încheiat pe o perioadă de 4 ani și a contractului subsecvent nr. 180/07.10.2020, încheiat cu un operator economic licențiat ANRSC. Potrivit studiului de oportunitate este indicat ca Municipiul Medgidia să aleagă delegarea gestiunii servicilui public de salubrizare către un operator care va presta activitatea de salubrizare în baza unui contract și va realiza următoarele activități:  
Colectarea separată și transportul separat al deșeurilor menajere și al deșeurilor similare provenind din activități comerciale, din industrie și instituții, inclusiv fracții colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deșeuri de echipamente electrice și electronice, baterii si acumulatori; 
Colectarea și transportul deșeurilor provenite din locuințe, generate de activități de reamenajare și reabilitare interioară și/sau exterioară a acestora;
Măturatul, răzuitul și întreținerea căilor publice; 
Curățarea și transportul zăpezii de pe căile publice și menținerea în funcțiune a acestora pe timp de polei sau îngheț;  
Colectarea cadavrelor animalelor de pe domeniul public şi predarea acestora către unităţile de ecarisaj 
Durata pentru care se propune să se încheie contractul de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare în municipiul Medgidia este de un an, în baza studiului de oportunitate, a caietului de sarcini și a regulamentului, documente care au fost publicate pe site-ul Primăriei Municipiului Medgidia. Operatorul va prelua aproape în totalitate riscurile aferente exploatării şi va efectua prestațiile astfel încât să ofere un raport optim între preţul tarifelor şi calitatea serviciilor prestate, în corelare cu nevoile urbane și cu dezvoltarea economico-socială a localității.

Articole din editia din data de August 2021

  • ANUNȚ LICITAȚIE PUBLICĂ COMUNA PEȘTERA

    Administratie locala
  • Proiectul „Restaurarea, Consolidarea, Protecția, Conservarea și Punerea în Valoare a Sitului Arheologic Cetatea Capidava” la final

    Administratie locala
  • Noi investiții în modernizarea și dezvoltarea infrastructurii de utilități a localităților Poarta Albă, Murfatlar și Castelu!

    Administratie locala
  • Ședința Consiliului Local Mereni

    Administratie locala
  • Elevii premianți din Vulturu în tabără la Câmpulung Moldovenesc

    Administratie locala
  • Articole din aceeasi categorie

  • Proiectul „Restaurarea, Consolidarea, Protecția, Conservarea și Punerea în Valoare a Sitului Arheologic Cetatea Capidava” la final

    Administratie locala
  • Noi investiții în modernizarea și dezvoltarea infrastructurii de utilități a localităților Poarta Albă, Murfatlar și Castelu!

    Administratie locala
  • Ședința Consiliului Local Mereni

    Administratie locala
  • Se reabilitează sistemul de apă și se înființează sistem de canalizare în Tîrgușor

    Administratie locala
  • Fonduri norvegiene pentru modernizarea instituțiilor de învățământ din comuna Băneasa

    Administratie locala
  • Medgidia, str. Republicii nr. 5, etaj 1
    Tel / fax: 0241810404
    Mobil: 0722721771