Proiect pentru înființare rețea de distribuție gaze naturale în comuna Albești

August 2021, Bogdan Chirita

Administratie locala

Pe 24 august consilierii locali s-au reunit în ședință extraordinară și au aprobat proiectul „Înființare rețea distribuție gaze naturale în comuna Albești, județul Constanța”, inițiat de primarul Gheorghe Moldovan. De asemenea au aprobat și depunerea acestuia Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).
În vederea obținerii finanțării, autoritățile locale vor depune proiectul „Înființare rețea distribuție gaze naturale în comuna Albești, județul Constanța” la Agenția pentru finanțarea Investițiilor Rurale. Acesta va fi depus pe Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) în cadrul POIM 2014-2020, Axa Prioritară 8 Sisteme inteligente și sustenabile de transport al energiei electrice și gazelor naturale, obiectivul specific 8.2 – Creșterea gradului de interconectare a Sistemului Național de Transport a gazelor naturale cu alte state vecine.
Totodată a fost aprobat și bugetul proiectului, astfel valoarea totală a bugetului este de 36.255.133,02 lei din care contribuția asigurată de UAT comuna Albești este de 300.932,62 lei.
Conform studiului de fezabilitate rețelele de gaz vor fi introduse pe o distanță de 52 kilometri în satele: Albești, Arsa, Coroana, Cotu Văii, Vîrtop. La rețeaua de gaze se vor branșa 1200 de gospodării din cele 1700 dar și agenții economici de pe raza comunei.
„Este un proiect de anvergură care va oferi confort locuitorilor și totodată li se vor reduce cheltuielile cu încălzirea, având în vedere că gazul este un combustibil ieftin”, a precizat primarul, Gheorghe Moldovan.
Racordarea la rețeaua de gaze naturale oferă beneficiarilor avantaje reale, deoarece gazele naturale sunt un combustibil mai ieftin comparativ cu alți combustibili, reprezintă o sursă energetică eficientă, sigură, comodă, nu produce reziduri, fiind un combustibil curat, nepoluant și elimină grija procurării și transportării lemnelor sau a obișnuitei butelii.
 

Articole din editia din data de August 2021

  • ANUNȚ LICITAȚIE PUBLICĂ COMUNA PEȘTERA

    Administratie locala
  • Proiectul „Restaurarea, Consolidarea, Protecția, Conservarea și Punerea în Valoare a Sitului Arheologic Cetatea Capidava” la final

    Administratie locala
  • Noi investiții în modernizarea și dezvoltarea infrastructurii de utilități a localităților Poarta Albă, Murfatlar și Castelu!

    Administratie locala
  • Ședința Consiliului Local Mereni

    Administratie locala
  • Elevii premianți din Vulturu în tabără la Câmpulung Moldovenesc

    Administratie locala
  • Articole din aceeasi categorie

  • Proiectul „Restaurarea, Consolidarea, Protecția, Conservarea și Punerea în Valoare a Sitului Arheologic Cetatea Capidava” la final

    Administratie locala
  • Noi investiții în modernizarea și dezvoltarea infrastructurii de utilități a localităților Poarta Albă, Murfatlar și Castelu!

    Administratie locala
  • Ședința Consiliului Local Mereni

    Administratie locala
  • Se reabilitează sistemul de apă și se înființează sistem de canalizare în Tîrgușor

    Administratie locala
  • Fonduri norvegiene pentru modernizarea instituțiilor de învățământ din comuna Băneasa

    Administratie locala
  • Medgidia, str. Republicii nr. 5, etaj 1
    Tel / fax: 0241810404
    Mobil: 0722721771