Ședință de Consiliu Local la Pecineaga

Iulie 2021, Bogdan Chirita

Administratie locala

Consiliul Local al comunei Pecineaga a fost convocat, marți 27 iulie, în ședință ordinară pentru a dezbate proiectele de hotărâre aflate pe ordinea de zi.
La primul punct s-a aflat proiectul de hotărâre privind aprobarea realizării măsurătorilor cadastrale, înscrierea în cartea funciară și întocmirea documentației de evaluare a imobilului teren intravilan în suprafață de 30.000 de metri pătrați amplasat în parcela A81, în domeniul privat al comunei Pecineaga. Proiectul a fost inițiat de primarul Niculae Stan.
Consilierii locali au votat și proiectul de hotărâre privind aprobarea Listei beneficiarilor de ajutor social și a listei persoanelor care au efectuat acțiuni și lucrări de interes local în luna iunie 2021. Inițiatorul proiectului a fost viceprimarul, Marian Makkai,
Ultimul proiect de hotărâre, inițiat de primarul Niculae Stan, a vizat modificarea și completarea HCL nr. 96 din 29.08.2019 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a OG nr. 21/2002 privind Normele de gospodărie în comuna Pecineaga. 

Articole din editia din data de Iulie 2021

  • Educația o prioritate pentru autoritățile din Corbu

    Administratie locala
  • Se reface covorul asfaltic pe strada Eroilor din Ciobanu

    Administratie locala
  • Ședință de Consiliu Local extraordinară la Castelu

    Administratie locala
  • PRIMĂRIA COMUNEI SILIȘTEA - Anunț public privind decizia etapei de încadrare

    Administratie locala
  • Ședință de Consiliu Local la Pecineaga

    Administratie locala
  • Articole din aceeasi categorie

  • Proiectul „Restaurarea, Consolidarea, Protecția, Conservarea și Punerea în Valoare a Sitului Arheologic Cetatea Capidava” la final

    Administratie locala
  • Noi investiții în modernizarea și dezvoltarea infrastructurii de utilități a localităților Poarta Albă, Murfatlar și Castelu!

    Administratie locala
  • Ședința Consiliului Local Mereni

    Administratie locala
  • Se reabilitează sistemul de apă și se înființează sistem de canalizare în Tîrgușor

    Administratie locala
  • Fonduri norvegiene pentru modernizarea instituțiilor de învățământ din comuna Băneasa

    Administratie locala
  • Medgidia, str. Republicii nr. 5, etaj 1
    Tel / fax: 0241810404
    Mobil: 0722721771