Primăria Pecineaga intenționează să modernizeze prin asfaltare drumurile din comună pe o distanță de 6038,00 metri liniari. Investiția - Modernizare străzi în comuna Pecineaga va fi realizată prin contractul, Achiziție servicii de elaborarea a documentației tehnico-economice, asistență tehnică din partea proiectantului și execuția lucrărilor de construcții. Contractul a fost atribuit de administrația locală, pe 17 martie, în urma unei proceduri simplificate de achiziție.
Pentru realizarea investiției privind asfaltarea drumurilor, autoritățile locale au avut în vedere strategia de dezvoltare a infrastructurii rutiere. Astfel, a fost analizată starea tehnică a străzilor din intravilanul localității, gradul de degradare a acestora; de asemenea au ținut cont și de evoluția traficului prognozată.
Prin proiectul - Modernizare străzi în comuna Pecineaga – vor fi modernizate un număr de 19 străzi/alei. Străzile propuse spre modernizare în acest proiect deservesc direct: agenților economici (investiții private ), locuințelor private rezidențiale.
Vor fi supuse modernizării următoarele străzi : Cuza Vodă tronson 1, Cuza Vodă tronson 2, Cuza Vodă tronson 3, Cuza Vodă tronson 4, Aleea Gladiolei, Aleea Stejarului, Aleea Aluniș, Aleea Soarelui, Aleea Vișinului, Ion Voicu, Aleea Decebal, Viilor, Aleea Cernei, Marin Preda, Marin Preda, Aleea Garofiței, Aleea Florilor, Meșteșugarilor, Aleea Zambilei, Aleea Margaretei, Aleea Speranței, Aleea Toporașului, Nicolae Iorga.
Valoarea totală a contractului este de 10.757.061,79 lei, fără TVA.