Proiect pentru dotarea cu tablete și echipamente IT a instituțiilor de învățământ din Negru Vodă

Noiembrie 2020, Lacramioara Chirita

Educatie

Pe data de 18 noiembrie consilierii locali din Negru Vodă s-au reunit în ședință ordinară pentru a dezbate proiectele de hotărâre inițiate de primarul Petre Urziceanu. Pe ordinea de zi au fost  cinci proiecte de hotărâre, ce au fost aprobate de aleșii locali.
Unul dintre proiectele inițiate de primarul Petre Urziceanu vizează sistemul educațional din Negru Vodă. În contextul riscului de infecție cu coronavirus, edilul și-a propus să doteze instituțiile de învățământ din Negru Vodă dar și din localitățile Vâlcelele și Darabani cu echipamente IT. În acest sens a fost întocmit un proiect, ce a fost aprobat de consilierii locali și care va fi depus în vederea obținerii de fonduri europene. 
Proiectul „Dotarea cu tablete și echipamente IT a unităților de învățământ din UAT Negru Vodă, județul Constanța” va fi depus în vederea obținerii finanțării prin „Programul Operaţional Competitivitate”, Axa prioritară 2 - Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor (TIC) pentru o economie digitală competitivă - Prioritatea de investiții 2c. - Consolidarea aplicaţiilor TIC pentru e-guvernare, e-învăţare, e-incluziune, e-cultură, e-sănătate.
Proiectul presupune dotarea a patru unități de învățământ (școala Vâlcelele, școala Darabani, școala I-IV Independenței Negru Voda, Liceu Teoretic) cu echipamente IT pentru desfășurarea activității didactice în anul școlar 2020-2021.
Astfel, prin acest proiect vor fi achiziționate: 616 tablete ce vor fi folosite de elevi la domiciliu, 44 de laptop-uri ce vor fi folosite de profesori la domiciliu, sisteme all in one ce vor fi folosite de cadrele didactice la catedră, 29 de camere web conferință ce vor fi montate în sălile de curs și vor fi folosite pentru transmiterea online a cursurilor, 29 de proiectoare, 29 ecrane de proiecție, 37 de routere wireless (câte un router pentru fiecare clasă pentru conectarea tuturor utilizatorilor din fiecare clasă simultan), 29 de table interactive și 29 de tablete grafice.
Valoarea totală a proiectului se ridică la suma de 1.908.951,98 lei (inclusiv TVA). Contribuția Primăriei Negru Vodă este de de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului, în cuantum de 35.066,10 lei.
„Acest an școlar este unul diferit, elevii sunt nevoiți să învețe de acasă pentru a evita contactul direct între persoane, motiv pentru care am găsit această soluție de accesare a fondurilor europene pentru achiziționarea echipamentelor IT. Prin implementarea acestui proiect vom asigura elevilor accesul la procesul de învățare în mediul on-line”, a precizat primarul Petre Urziceanu.
Aleșii locali au mai aprobat în cadrul ședinței și: rectificarea bugetului local; modificarea HCL nr.37 din 15.06.2020 privind aprobarea proiectului “Construire Școală cu clasele 0-IV și sală de sport în sat Darabani, UAT Negru Vodă, județul Constanța” și a cheltuielilor legate de proiect; anularea unor accesorii aferente obligațiilor bugetare principale restante la 31.03.2020, datorate bugetului local al orașului Negru Vodă; desemnarea a doi reprezentanți ai Consiliului Local în Consiliul de Administrație al Liceului Teoretic Negru Vodă.


Articole din editia din data de Noiembrie 2020

  • Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu a avut o întâlnire de lucru cu rectorii și președinții senatului universităților din Constanța

    Educatie
  • Proiecte importante pe agenda de lucru a primarului Cristian Telehoi

    Educatie
  • Proiect pentru dotarea cu tablete și echipamente IT a instituțiilor de învățământ din Negru Vodă

    Educatie
  • Consilierii locali din Dumbrăveni au ales viceprimarul comunei

    Educatie
  • Ștefania Cealera: „Oamenii m-au ales pentru ca au încredere în mine”

    Educatie
  • Articole din aceeasi categorie

  • Proiect pentru dotarea cu tablete și echipamente IT a instituțiilor de învățământ din Negru Vodă

    Educatie
  • Educația, în atenția autorităților locale din Saligny

    Educatie
  • Elevii și preșcolarii din Dumbrăveni s-au întors la școală

    Educatie
  • Copiii din Tuzla, în siguranță în instituțiile de învățământ din comună

    Educatie
  • Un nou început pentru elevii din comuna Vulturu

    Educatie
  • Medgidia, str. Republicii nr. 5, etaj 1
    Tel / fax: 0241810404
    Mobil: 0722721771