Nicolae Păun, ales în funcția de viceprimar al municipiului Medgidia

Noiembrie 2020, Bogdan Chirita

Administratie locala

Miercuri, 04 noiembrie 2020, a avut loc prima ședință a noului Consiliu Local al municipiului Medgidia, în cadrul căreia Nicolae Păun (ALDE) a fost ales cu unanimitate de voturi în funcția de viceprimar al municipiului.
În cadrul ședinței au depus jurământul consilierii Mircea Oancă (PNL), Menan Samir (PNL) și Florea Elena (PNL).
De asemenea a fost votată și componența comisiilor de specialitate după cum urmează:
Comisia pentru probleme de dezvoltare economico-socială, buget, finanțe, administrarea domeniului public și privat al municipiului, servicii, comerț și agricultură:
Copilu Viorel (PNL) – președinte, Rapciuc Bogdan (PNL) – secretar, Arslan Ozgun (PNL), Scabatura Denis (PNL), Adrian Bereș (PSD);
Comisia pentru probleme de amenajarea teritoriului și urbanism, lucrări publice și protecția mediului, conservarea monumentelor istorice, arhitectură și urbanism:
Nicolae Păun (ALDE) – președinte, Florea Elena (PNL) – secretar, Mircea Oancă (PNL), Arslan Ozgun (PNL), Sorin Radu Elvis (PSD);
Comisia pentru probleme de administrație publică locală, juridic și de disciplină, repectarea drepturilor și libertăților cetățenilor:
Anton Marian Valentin (PNL) – președinte, Metin Omer (PNL) – secretar, Menan Samir (PNL), Moșescu Bogdan Marian (USR), Vlădescu Luminița (PSD);
Comisia pentru probleme de învățământ, sănătate și familie, muncă și protecție socială, activități social-culturale și culte:
Zisu Constantin (PNL) – președinte, Sorina Eftimi (PNL) – secretar, Teodorescu Valeriu Romeo (PNL), Daniela Daniel (ALDE), Lupu Ionuț (USR).

Album foto

  • Articole din editia din data de Noiembrie 2020

  • Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu a avut o întâlnire de lucru cu rectorii și președinții senatului universităților din Constanța

    Administratie locala
  • Proiecte importante pe agenda de lucru a primarului Cristian Telehoi

    Administratie locala
  • Proiect pentru dotarea cu tablete și echipamente IT a instituțiilor de învățământ din Negru Vodă

    Administratie locala
  • Consilierii locali din Dumbrăveni au ales viceprimarul comunei

    Administratie locala
  • Ștefania Cealera: „Oamenii m-au ales pentru ca au încredere în mine”

    Administratie locala
  • Articole din aceeasi categorie

  • Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu a avut o întâlnire de lucru cu rectorii și președinții senatului universităților din Constanța

    Administratie locala
  • Proiecte importante pe agenda de lucru a primarului Cristian Telehoi

    Administratie locala
  • Consilierii locali din Dumbrăveni au ales viceprimarul comunei

    Administratie locala
  • Ștefania Cealera: „Oamenii m-au ales pentru ca au încredere în mine”

    Administratie locala
  • Prioritățile primarului din Ion Corvin, Tudorița Floros

    Administratie locala
  • Medgidia, str. Republicii nr. 5, etaj 1
    Tel / fax: 0241810404
    Mobil: 0722721771