Investiții pentru copiii și tinerii din Fântânele

Septembrie 2020, Lacramioara Chirita

Administratie locala

În luna septembrie, autoritățile locale din Fântânele au demarat lucrările pentru amenajarea a două locuri de joacă dar și pentru reabilitarea terenului de sport multifuncțional din curtea școlii. Investițiile au fost realizate cu fonduri de la bugetul local.
Cei mai mici locuitori din Fântânele au de acum spații moderne pentru a se juca în voie. La începutul acestei luni au fost demarate lucrările de reamenajare a două locuri de joacă, unul situat pe strada Basarabia și altul pe strada Caliacra.
Lucrările au presupus reabilitarea echipamentelor de joacă existente (balansoare, leagăne), amplasarea unor ansambluri de joacă noi, dar și montarea coșurilor de gunoi și a unor băncuțe.  Pentru protecția copiilor spațiile au fost încărcate cu nisip.
Cheltuielile pentru aceste investiții au fost prevăzute în planul de achiziții pe anul 2020, aprobat de Consiliul Local.
Elevii și tinerii din comună vor beneficia de un loc modern pentru activitățile sportive
 „Luna trecută, consilierii locali au aprobat alocarea sumelor necesare pentru reabilitarea ternului de sport multifuncțional din curtea școlii. Lucrările au fost demarate la începutul lunii și se apropie de final. Terenul va putea fi folosit pentru practicarea activităților sportive de toți tinerii din comună, după terminarea orelor de curs”, a precizat Ion Adrian Roșu, viceprimarul cu atribuții de primar.
Reabilitarea terenului de sport a presupus schimbarea suprafeței de joc prin înlocuirea gazonului sintetic, montarea unor porți din aluminiu și dotarea acestora cu plase. 
Școală în sistem hibrid
Elevii din Fântânele au început anul școlar în sistem hibrid, mai exact jumătate din colectivul clasei merge la școală iar cealaltă jumătate învață de acasă participând online la cursuri, schimbul de elevi făcându-se odată pe săptămână.
Autoritățile locale au venit în sprijinul instituției de învățământ și al copiilor și au achiziționat dezinfectanți pentru suprafețe și pentru mâini dar, măști de protecție de unică folosință. De asemenea în fiecare clasă au fost montate dozatoare pentru dezinfectanți.
Primăria a achiziționat tablete pentru toți elevii și laptop-uri pentru profesori pentru ca activitatea educațională să se desfășoare în cele mai bune condiții. Dispozitivele au fost dotate cu simuri cu acces la internet. Tabletele au fost puse la dispoziția elevilor pe bază de proces verbal, iar la sfârșitul anului acestea vor fi predate.
„Din partea grupului CEZ, am primit o donație, respectiv un număr de 56 de tablete, ce au fost oferite preșcolarilor din comună. Aleșii locali au aprobat achiziționarea a încă 120 de tablete pentru elevi și 14 laptop-uri pentru cadrele didactice”, a mai precizat Ion Adrian Roșu, viceprimarul cu atribuții de primar.







Album foto

  • Articole din editia din data de Septembrie 2020

  • Lista completă cu noii aleși la Consiliul Județean și primăriile din județul Constanța

    Administratie locala
  • Șoc la Siliștea! 15 persoane au viză de flotant la adresa candidatului PNL la funcția de primar

    Administratie locala
  • Bilanțul activității primarului din Băneasa, Paul Coliș

    Administratie locala
  • Casa de Cultură din Saraiu va fi inaugurată mâine, 23 septembrie

    Administratie locala
  • Copiii din Tuzla, în siguranță în instituțiile de învățământ din comună

    Administratie locala
  • Articole din aceeasi categorie

  • Ion Adrian Roșu a fost învestit în funcția de primar al comunei Fântânele

    Administratie locala
  • Proiect pentru modernizarea drumurilor din comuna Ciobanu

    Administratie locala
  • Înființare platforme pentru depozitarea gunoiului de grajd în Nicolae Bălcescu

    Administratie locala
  • Grădinița din Văleni va fi finalizată anul viitor

    Administratie locala
  • Acțiune de ecologizare a plajei din Tuzla

    Administratie locala
  • Medgidia, str. Republicii nr. 5, etaj 1
    Tel / fax: 0241810404
    Mobil: 0722721771