Investiții în derulare în comuna Amzacea

August 2020, Lacramioara Chirita

Administratie locala

Este o vorba care spune că toamna se numără bobocii, noi spunem că în prag de toamnă la Amzacea numărăm investițiile. Și ne referim la proiectele pe care autoritățile locale le au în lucru în acestă perioadă. Pe teritoriul comunei se află în implementare mai multe proiecte, ce se realizează atât cu fonduri guvernamentale și europene, dar și cu contribuție de la bugetul local. 
Am stat de vorbă cu Romică Stan, viceprimarul cu atribuții de primar și am făcut o trecere în revistă  a proictelor aflate în derulare în această perioadă:  
1. Sistem de canalizare menajeră în localitatea Amzacea – foduri prin Programul Național de Dezoltare Locală (PNDL)
2. Asfaltare străzi în localitățile comunei Amzacea (Amzacea, General Scărișoreanu și Casicea) – proiect ce a obținut finanțarede la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin PNDL II
3. Dispensar Medical în localitatea Amzacea – proiect depus pe PNDL II, în procedură de achiziție pentru desemnare constructor
4. Extindere și dotare școala generală din localitatea General Scărișoreanu, comuna Amzacea – proiect depus pe PNDL II
5. Reabilitare și înlocuire tronsoane rețea apă în localitățile Amzacea și General Scărișoreanu – fonduri europene prin RAJA
6. Amenajare parc (loc joacă) în localitatea Amzacea.


Album foto

  • Articole din editia din data de August 2020

  • Investiții în derulare în comuna Amzacea

    Administratie locala
  • Raportul de activitate al primarului Niculae Stan

    Administratie locala
  • Sistemul de alimentare cu energie electrică din comuna Dobromir va fi reabilitat

    Administratie locala
  • Fonduri guvernamentale pentru asfaltarea străzilor din zona Tabără Faclia

    Administratie locala
  • Proiecte pentru dezvoltarea comunei Ion Corvin

    Administratie locala
  • Articole din aceeasi categorie

  • Bilanțul activității primarului din Băneasa, Paul Coliș

    Administratie locala
  • Casa de Cultură din Saraiu va fi inaugurată mâine, 23 septembrie

    Administratie locala
  • Lucrări la grădinița din Miorița

    Administratie locala
  • Investiții pentru copiii și tinerii din Fântânele

    Administratie locala
  • Investiții pentru modernizarea comunei Dumbrăveni

    Administratie locala
  • Medgidia, str. Republicii nr. 5, etaj 1
    Tel / fax: 0241810404
    Mobil: 0722721771