Primăria Cobadin montează dispozitive cu soluții dezinfectante la toate intrările blocurilor

Martie 2020, Lăcrămioara Chiriță

Administratie locala

Având în vedere starea de urgență în care se află țara noastră, autoritățile locale au obligația să pună în aplicare măsurile prevăzute în ordonanțele militare emise de Ministerul Afacerilor Interne. Pentru siguranța și sănătatea locuitorilor, primarul comunei Cobadin, Cornel Cocoș, a pus în aplicare toate măsurile impuse de autoritățile naționale.
Pe data de 29 martie, Ministerul Afacerilor Interne a emis Ordonanța Militară nr. 4 privind măsuri de prevenire a răspândirii Covid-19, care obligă autoritățile administrației publice să asigure montarea de dispozitive cu soluții dezinfectante la toate intrările blocurilor de locuințe situate pe raza unității administrativ-teritoriale și vor dezinfecta periodic lifturile, casa scărilor și alte spații comune.
„Conform Ordonanței numărul 4 am achiziționat dispozitive în care vom pune periodic soluții dezinfectante, dar și covorașe care vor fi stropite cu soluție pe bază de clor. Acestea vor fi montate la toate intrările blocurilor din localitatea Cobadin”, a precizat primarul, Cornel Cocoș.
De asemenea, pe raza comunei, autoritățile locale efectuează periodic dezinfecția străzilor și a trotuarelor. Acțiunea a avut loc și la instituțiile publice, la dispensar și în piața din Cobadin. 
Totodată, Consiliul Județean Constanța a realizat dezinfecția drumurilor județene din localitățile: Cobadin, Viișoara și Negrești.
Referitor la programul de lucru cu publicul, primarul ne-a informat că cererile urgente ale cetățenilor sunt preluate de la ușa instituției, iar pentru rezolvarea problemelor la compartimentul starea civilă și impozite și taxe locale este permis accesul pentru o singură persoană.
Primăria informează: că în această perioadă comunicarea între administrația publică locală a comunei și cetățeni se poate realiza prin mijloace electronice, după cum urmează: 
Telefon/Fax: 0241.855.129
E-mail: primaria@primariacobadin.ro


Articole din editia din data de Martie 2020

  • Școala din localitatea Crîngu reabilitată cu fonduri de la bugetul local

    Administratie locala
  • Instituțiile din Saligny au fost dezinfectate

    Administratie locala
  • Primăria Cobadin montează dispozitive cu soluții dezinfectante la toate intrările blocurilor

    Administratie locala
  • Siguranța cetățenilor comunei, importantă pentru primarul Magdalena Neague

    Administratie locala
  • Primarul, Reșit Taner alături de locuitorii din comună

    Administratie locala
  • Articole din aceeasi categorie

  • Intervenții la rețeaua de iluminat public din comuna Saligny

    Administratie locala
  • Demersuri pentru asfaltarea a 4,5 kilometri de străzi în Fântânele

    Administratie locala
  • Drumurile din Negureni au fost asfaltate

    Administratie locala
  • Sistemul de iluminat public din Cerchezu va fi modernizat

    Administratie locala
  • Sistemul de alimentare cu energie elctrică din Ciobanu va fi reabilitat

    Administratie locala
  • Medgidia, str. Republicii nr. 5, etaj 1
    Tel / fax: 0241810404
    Mobil: 0722721771