Proiecte de anvergură pentru dezvoltarea comunei Pantelimon

Ianuarie 2020, Bogdan Chirita

Administratie locala

Așa cum fiecare dintre noi ne stabilim la început de an prioritățile și facem planuri de viitor și edilii aflați la conducerea primăriilor pregătesc lista de investiții pentru dezvoltarea localităților dar și pentru un trai mai bun al locuitorilor.
Este și cazul primarului din Pantelimon, Costel Armășescu care în luna ianuarie a lucrat la lista de investiții pentru anul 2020. Investițiile ce vor fi realizate în acest an vizează toate categoriile de locuitori ai comunei. 
Una dintre lucrările ce vor fi finalizate în perioada următoare vizează reabilitarea terenului de sport din localitatea Runcu. Acesta a fost înălțat având în vedere că se afla într-o zonă inundabilă. De asemenea locuitorii din Runcu vor avea acces la căminul cultural (investiția va fi finalizată anul acesta) și se vor putea bucura de modernizarea parcului din localitate. 
„Am realizat proiectul tehnic pentru reabilitarea parcului din Runcu. În primăvară vor fi demarate lucrările. Se vor monta ansambluri de joacă pentru copii, mobilier urban (bănci, coșuri de gunoi, stâlpi de iluminat), vom amenaja alei pietonale, va fi refăcut gardul ce împrejmuiește parcul”, a precizat primarul Costel Armășescu.
„Reabilitare drumuri în intravilanul localităților Nistorești și Călugăreni, comuna Pantelimon, județul Constanța” este o investiție ce se va realiza cu fonduri obținute de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Programul Național de Dezvoltare Locală, etapa a doua.
„Proiectul vizează reabilitarea prin asfaltare a drumurilor, a intrărilor în localităţile Nistoreşti şi Călugăreni pe o distanță de aproximativ 8 kilometri. Licitația a fost finalizată, urmează desemnarea constructorului”, a mai precizat Costel Armășescu.
De asemenea, anul acesta va fi implementat  proiectul ce are în vedere înfiinţarea unui after school în localitatea Pantelimon. Investiția, ce se realizează cu fonduri europene obținute prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, se află în faza de inițiere licitație pentru desemnare constructor.
Printre investițiile ce vor fi realizate în anul 2020 se mai numără: 
Înființarea unui drum de centură pentru mașinile de mare tonaj care lucrează la carierele din apropiere
Înființarea unui garaj în curtea primăriei (studiu SF realizat)
Înființarea unei rețele de alimentare cu gaze (studiu SF realizat)
Sistematizarea unor alei la nivelul comunei Pantelimon, în lungime de 10 kilometri (studiu SF realizat deja)
Achiziționarea unui buldoexcavator
Asfaltarea DC 75 ce face legătura între Nistorești și Călugăreni pe o distanțî de 7 kilometri (studiu SF realizat).

Album foto

  • Articole din editia din data de Ianuarie 2020

  • Medgidia invinge pe HC Dobrogea Sud II la Constanta: 30-34

    Administratie locala
  • Amalia Niţă a obţinut primele titluri pentru boxul feminin din Medgidia

    Administratie locala
  • Lucrările de extindere a școlii din Lespezi continuă

    Administratie locala
  • Proiecte de anvergură pentru dezvoltarea comunei Pantelimon

    Administratie locala
  • Saraiu, o comună europeană

    Administratie locala
  • Articole din aceeasi categorie

  • Intervenții la rețeaua de iluminat public din comuna Saligny

    Administratie locala
  • Demersuri pentru asfaltarea a 4,5 kilometri de străzi în Fântânele

    Administratie locala
  • Drumurile din Negureni au fost asfaltate

    Administratie locala
  • Sistemul de iluminat public din Cerchezu va fi modernizat

    Administratie locala
  • Sistemul de alimentare cu energie elctrică din Ciobanu va fi reabilitat

    Administratie locala
  • Medgidia, str. Republicii nr. 5, etaj 1
    Tel / fax: 0241810404
    Mobil: 0722721771