Drumurile din comuna Grădina vor fi modernizate

Ianuarie 2020, Lăcrămioara Chiriță

Administratie locala

În luna ianuarie, primarul comunei, Gabriela Iacobici a lucrat alături de colegii din Primărie la realizarea bugetului de venituri și cheltuieli dar și la lista de investiții pentru anul 2020. 
La început de an, edilul ne-a vorbit despre două proiecte ce se realizează în comună cu fonduri guvernamentale. Unul dintre acestea este “Execuție tramă stradală, evacuare ape pluviale și accese curți”. 
Investiția presupune asfaltarea a 10 kilometri de drumuri în localităţile Cheia şi Grădina. Conform proiectului tehnic se vor construi trotuare, rigole, accese pietonale (podeţe) spre curţi pentru fiecare gospodărie. Fondurile necesare pentru realizarea proiectului au fost obținute de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin Programul Național de Dezvoltare Locală.
„Este un proiect amplu ce are ca scop mondernizarea infrastructurii rutiere. Pe lângă stratul de asfalt se vor construi și rigole pentru preluarea apelor pluviale dar și accese către curțile oamenilor. Sunt bucuroasă că îi pot anunța pe locuitorii comunei că în luna martie vom da startul lucrărilor”, a precizat Gabriela Iacobici, primarul comunei.
Edilul ne-a vorbit și despre proiectul privind “Execuție imobil -Dispensar- în localitatea Cheia, comuna Grădina, județul Constanța”, ce se realizează tot cu fonduri obținute de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Programul Național de Dezvoltare Locală, etapa a II a. 
Investiția prevede construirea unui imobil nou dar şi dotarea acestuia cu mobilier specific și echipamente medicale (dotarea dispensarului se va realiza cu fonduri de la bugetul local). 
„Lucrările de construire sunt în grafic. Pentru că vremea a fost prielnică pentru executarea lucrărilor, constructorul a decis să muncească și în timpul sezonului rece”, a mai precizat primarul Gabriela Iacobici.
Instituția medicală va avea cabinete medicale, sală de așteptare, grupuri sanitare. Conform proiectului tehnic, construcţia rezultată va avea o formă regulată, înscriindu-se într-un dreptunghi, va avea regimul de înălţime parter și o suprafaţă construită  de 352,60 mp.

Articole din editia din data de Ianuarie 2020

  • Medgidia invinge pe HC Dobrogea Sud II la Constanta: 30-34

    Administratie locala
  • Amalia Niţă a obţinut primele titluri pentru boxul feminin din Medgidia

    Administratie locala
  • Lucrările de extindere a școlii din Lespezi continuă

    Administratie locala
  • Proiecte de anvergură pentru dezvoltarea comunei Pantelimon

    Administratie locala
  • Saraiu, o comună europeană

    Administratie locala
  • Articole din aceeasi categorie

  • Au început lucrările de asfaltare în comuna Mircea Vodă

    Administratie locala
  • Școala din localitatea Crîngu reabilitată cu fonduri de la bugetul local

    Administratie locala
  • Lucrările de reabilitare a grădiniței din Dulgheru se apropie de final

    Administratie locala
  • Au început lucrările de asfaltare în Amzacea

    Administratie locala
  • Întârzieri nejustificate la construirea grădiniței din Ion Corvin

    Administratie locala
  • Medgidia, str. Republicii nr. 5, etaj 1
    Tel / fax: 0241810404
    Mobil: 0722721771