Administrație locală

Demersuri pentru construire sală de sport în Cerchezu

Pentru a oferi copiilor și elevilor din comună un spațiu optim pentru desfășurarea activităților sportive, autoritățile locale au depus la Compania Națională de Investiții, o cerere de finanțare pentru construirea unei săli de sport în localitatea Cerchezu.
Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice derulează, prin Compania Naţională de Investiţii SA, o serie de programe social-culturale şi sportive. La începutul lunii aprilie, administrația locală a depus o solicitare în vederea obținerii finanțării pentru realizarea proiectului tip: sală de educație fizică școlară cu o suprafață de 415 mp.
Dacă proiectul va fi declarat eligibil și finanțabil, noua sală de sport va fi construită în apropierea școlii din localitate, mai exact în curtea fostului dispensar uman.
„Este o investiție importantă, de care vor beneficia aproximativ 100 de elevii din comună. Astfel, vor avea un spațiu modern pentru desfășurarea orelor de educație fizică dar și pentru organizarea diferitelor activități școlare”, a precizat edilul Ștefan Chelaru.
De asemenea, autoritățile locale pregătesc documentația necesară pentru un proiect ce are ca scop modernizarea infrastructurii rutiere. „Intenționăm să depunem documentația în vederea obținerii finanțării din Fondul de Dezvoltare și Investiții pentru asfaltarea drumului DC 19 ce face legătura între Cerchezu și Măgura, drum ce a fost pietruit în urmă cu doi ani din fonduri de la bugetul local. În prezent pregătim documentele necesare pentru depunerea cererii de finanțare”, a mai precizat primarul comunei Cerchezu. 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*