Amenajare teren de sport multifuncțional în Oltina

27 Martie 2019, Lăcrămioara Chiriță

Administratie locala

Sportul contribuie în mod esențial la dezvoltarea fizică armonioasă, la menținerea stării de sănătate la cote optime precum și la întărirea spiritului de echipă și a celui de competiție. De aceea, practicarea sportului de către copii și tineri este o necesitate imperativă ale cărei beneficii pe termen mediu și lung sunt foarte însemnate. Aceste considerente au fost punctul de plecare pentru realizarea proiectului privind construirea unui teren de sport multifuncțional în Oltina.
Terenul de sport multifuncțional va fi amenajat în curtea grădiniței din localitatea Oltina.
Prin realizarea acestei investiții se vor asigura condiții calitative pentru practicarea unor sporturi precum: handbal, minifotbal, fotbal și tenis. Lucrările presupun turnarea unei platforme betonate, montarea gazonului artificial și a instalației de nocturnă. Accesoriile sportive vor fi amplasate după finalizarea operațiunilor de instalare și marcare a suprafeței sintetice.
aAvând în vedere faptul ca tinerii și copiii sunt atrași din ce în ce mai mult de activități statice, în detrimentul celor care implică sport și mișcare, este necesară implementarea unor măsuri care să contribuie la atragerea tinerilor către activități sportive. Aceste motive au stat la baza hotărârii de a amenaja acest teren de sport multifuncțional. Până acum a fost turnată platforma betonată, iar din 1 aprilie vom continua lucrările cu motarea gazonului și realizarea instalației de nocturnă. Bineînțeles că apoi vor fi montate și accesoriile sportive necesare pentru practicarea sporturilora, a precizat edilul Gheorghe Chirciu.
Investiția va fi realizată cu fonduri de la bugetul local.


Articole din editia din data de 27 Martie 2019

  • Prioritățile administrației locale Dobromir pentru acest an

    Administratie locala
  • Colectarea gunoiului din comuna Ciobanu va fi realizată de Iridex Group Salubrizare

    Administratie locala
  • Primăria Băneasa a lansat proiectul aResurse şi iniţiative comune dedicate mediului înconjurător (JOYRIDE)a

    Administratie locala
  • Copiii din Tuzla participă la activități în cadrul programului aȘcoala Altfela

    Administratie locala
  • Proiect pentru reabilitarea parcului din centrul comunei Pantelimon

    Administratie locala
  • Articole din aceeasi categorie

  • Obiective îndrăznețe în comuna Tîrgușor

    Administratie locala
  • Lucrări de pietruire a drumurilor din Comana

    Administratie locala
  • Modernizarea infrastructurii rutiere, prioritatea autorităților locale din Cobadin

    Administratie locala
  • Proiect pentru reabilitarea dispensarului din Negru Vodă

    Administratie locala
  • Fonduri guvernamentale pentru dezvoltarea comunei Saraiu

    Administratie locala
  • Medgidia, str. Republicii nr. 5, etaj 1
    Tel / fax: 0241810404
    Mobil: 0722721771