Investitii in infrastructura, educatie si sanatate pentru dezvoltarea comunei Gradina

16 August 2017, Mirela Ionita

Administratie locala

Fondurile pe care Primaria comunei Gradina le va obtine in urma aprobarii celor patru proiecte de la Ministerul Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene (MDRAPFE) se vor investi in vederea dezvoltarii comunei in infrastructura, educatie si sanatate.

Unul dintre proiectele ce au primit finantare de la MDRAPFE se refera la "Extindere si reabilitare sistem alimentare cu apa sat Cheia, comuna Gradina, judetul Constanta" si are o valoare de 1.747.338,88 lei.
In localitatea Cheia exista sistem de alimentare cu apa cu conducte din fier, iar prin proiectul de reabilitare acestea se vor inlocui cu unele noi din PVC. "Deoarece sursa de apa are nitrati si nitriti, iar in prezent ne chinuim cu un dedurificator prin care tratam cu sare apa, pentru a o aduce la parametri normali, lucram la studiul de fezabilitate si colaboram cu un expert ce va analiza aceasta problema. In functie de solutia pe care acesta o va da vom cauta o sursa de apa mai curata, sau vom fora un nou put. Costurile sunt foarte mari cu acest sistem de tratare a apei si nu poate fi o solutie pe termen foarte lung" a precizat edilul Gabriela Iacobici. In satul Cheia, la fantani apa este salcie, iar oamenii se mai alimenteaza de la izvorul din Cheile Dobrogei unde apa este foarte buna.
"Reabilitare si extindere Scoala Gimnaziala nr. 1 Gradina din comuna Gradina, judetul Constanta" cu o valoare de 1.792.473,00 lei este un alt proiect ce va fi realizat in comuna constanteana.
Scoala Gimnaziala din localitatea Gradina este foarte veche, datand de aproximativ 100 de ani. Aceasta a fost reabilitata de-a lungul anilor cu fonduri de la Inspectoratul Scolar, de la Consiliul Judetean Constanta si arata bine deoarece a fost intretinuta. Insa fiind foarte veche, nu poate primi avizul de la I.S.U, deoarece in cazul unui cutremur mai puternic aceasta nu prezinta siguranta si se poate prabusi. Prin colaborarea cu un expert si un arhitect se vor face verificari la fundatie si la constructie. Aceasta are fundatie din piatra, iar o parte din cladirea scolii a fost rificata din chirpici, doar doua clase au fost contruite mai tarziu si sunt mai noi.
"In functie de decizia expertilor vom hotari daca vom construi alta scoala noua. Scoala nu este dotata cu laboratoare ci sunt dar sali de curs. Nu avem o sala speciala pentru programul "Cornul si laptele", iar biblioteca scolii este amenajata intr-o sala foarte mica unde exista doar rafturi cu carti. Accesul la grupurile sanitare nu se face din incinta scolii, iar in urma acestui proiect, noi dorim sa realizam in asa fel constructia incat elevii sa nu mai fie nevoiti sa iasa in afara scolii, in alt corp de clasa", a declarat edilul comunei Gradina, Gabriela Iacobici.
Autoritatile locale doresc sa investeasca si in domeniul sanatatii si in acest sens au depus un proiect la MDRAPFE, pentru care au obtinut finantare. Este vorba despre "Executie imobil - Dispensar - in localitatea Cheia, comuna Gradina, judetul Constanta". Cu suma alocata de MDRAPFE de 1.437.686,00 lei, se va realiza o constructie noua, pe un teren de aproximativ 4.000 metri patrati, spatiu suficient si pentru amenajarea locurilor de parcare. Cladirea va fi ridicata doar pe un nivel, in regim parter. Dupa construirea imobilului, edilul a mentionat ca va aloca fonduri de la bugetul local pentru dotarea dispensarului cu ecograf, aparatura de specialitate cu ajutorul carora sa poata fi depistate bolile locuitorilor.
Modernizarea drumurilor comunale este una din prioritatile administratiei locale si in acest sens se va realiza proiectul "Executie trama stradala, evacuare ape pluviale si accese curti", ce are o valoare totala de 11.694.664,00 lei. Investitia vizeaza asfaltarea si modernizarea drumurilor comunale. Proiectul implica si construirea si amenajarea trotuarelor, podetelor cu intrari spre fiecare gospodarie in parte, dar si rigole pentru preluarea apelor pluviale. 10 kilometri de drum din intreaga comuna Gradina, reprezentand 99,9% din drumurile pietruite ale comunei se vor moderniza. Prin acest proiect administratia locala doreste ca fiecare cetatean ce iese din curtea gospodariei sa beneficieze de infrastructura rutiera modernizata.

Articole din editia din data de 16 August 2017

  • 7 zile de spectacole cultural-artistice in comuna Tuzla

    Administratie locala
  • Modernizarea comunei Tirgusor cu fonduri de la MDRAPFE - reabilitare retea apa potabila si infiintare canalizare apa uzata

    Administratie locala
  • Editia a-XV-a a Zilelor Comunei Silistea - 3 zile de sarbatoare

    Administratie locala
  • Dezvoltarea infrastructurii rutiere din comuna Mircea Voda prin atragerea de fonduri guvernamentale si europene

    Administratie locala
  • Viitorul Fantanele a castigat prima runda a Cupei Romaniei

    Administratie locala
  • Articole din aceeasi categorie

  • Ședința ordinară a lunii octombrie, desfășurată în municipiul Medgidia

    Administratie locala
  • Amenajare stadion și bază sportivă în Tuzla

    Administratie locala
  • Strada Școlii și strada Bisericii din localitatea Răzoarele vor fi asfalate

    Administratie locala
  • Toamnă bogată în lucrări la Cobadin

    Administratie locala
  • Construire pasarelă pietonală în Peștera

    Administratie locala
  • Medgidia, str. Republicii nr. 5, etaj 1
    Tel / fax: 0241810404
    Mobil: 0722721771