Rezultate deosebite obtinute de elevii Liceului Regele Carol I din comuna Ostrov

19 Aprilie 2017, Mirela Ionita

Educatie

Cu sprijinul Primariei Ostrov si al Consiliului Local, Liceul Regele Carol I, reprezinta cu mandrie numele comunei in cadrul concursurilor si olimpiadelor organizate la nivel judetean dar si national. Prin participarea la aceste concursuri, elevii isi dezvolta spiritul competitional si au ocazia de a-i face mandri atat pe parinti, pe profesorii care ii indruma cat si pe cetatenii localitatilor in care acestia locuiesc, prin etalarea cunostintelor acumulate.

Constantin Florica, directorul adjunct al Liceului Regele Carol I din localitatea Ostrov, ne-a marturisit ca inca de la inceputul anului copiii ce invata in cadrul liceului au participat la diverse olimpiade, concursuri si activitati educativ-culturale.

"Am participat la Olimpiada de Limba si Literatura Romana, Etapa Judeteana unde eleva Cantabine Bianca din clasa a V a, a castigat locul III, sub coordonarea profesorului Duda Monica, directorul Liceului Regele Carol I din localitatea Ostrov. In cadrul Concursului National Calatori prin Istorie, desfasurat in orasul Constanta, la Liceul Teoretic Ovidius, acelasi elev, Cantabine Bianca, avand-o ca profesor coordonator pe Ivanov Mioara, a ocupat locul III", a declarat Constantin Florica.

Potrivit directorului adjunct al institutiei la Concursul Rural Math desfasurat la Adamclisi s-au evidentiat urmatorii copii: la clasa a V a - Cantabine Bianca - locul I, Burlacu Alina - locul II, Humulescu Mario si Zlate Valentin locul III, Dragomir Gabriel Mentiune, la clasa a VI a Calin David - locul II, la clasa a VIII a Bilibok Alexandru - locul I. Profesorii coordonatori au fost Constantin Florica, directorul adjunct al Liceului Carol I din Ostrov si Popescu Ecaterina.

"Pe data de 20 mai Rural Math va continua cu urmatoarea etapa la Tuzla, judetul Constanta. Acest concurs de matematica este doar pentru copiii din mediul rural. Prin participarea la acest concurs unde subiectele sunt accesibile, dorim sa ii stimulam pe copii sa iubeasca matematica, oferindu-le posibilitatea de a obtine rezultate satisfacatoare", a mentionat directorul adjunct al Liceului Regele Carol I din localitatea Ostrov.

Un alt concurs la care prichindeii Liceului Regele Carol I din localitatea Ostrov au participat este Amicii isteti, care s-a desfasurat la Liceul Teoretic Baneasa, judetul Constanta. La acest concurs s-au calificat 4 copii de la clasele pregatitoare: Calin Luca, Vasile Ismail, Birau Ana Irina, Raducanu Denis, Anei Daria Maria; copii indrumati si coordonati de Puschila Florentina.

Voluntariat in comuna ta, este o activitate aflata in plina desfasurare, organizata in parteneriat cu Delfinariu din orasul Constanta si Liceul Regele Carol I, cu profesorii coordonatori Sandu Florentina si Stoica Irina. Activitatea se va finaliza prin intocmirea de proiecte ce au in vedere obiective turistice, flora si fauna din zona Ostrov, padurea Esichioi-rezervatie naturala. Activitatea se va finaliza cu o excursie la Delfinariu pentru copii participanti.

Sustinuti de edilul Niculae Dragomir, reprezentantul legal al Primariei Ostrov si Consiliul Local, toti copii care au participat la aceste olimpiade, concursuri si activitati cultural-educative, la sfarsitul anului scoalar vor fi recompensati pentru rezultatele deosebite.

Traditii si obiceiuri de Pasti din zona comunei Ostrov, judetul Constanta

Proiectul "Studiul Modelelor Educative Contemporane in Regiunea Transfrontaliera Silistra-Ostrov-Baneasa" la care elevii din comuna Ostrov au participat in data de 11 aprilie, a avut ca scop evidentierea traditiilor si obiceiuri de Pasti din zona in care locuiesc. Copiii din comuna Ostrov au amintit de obiceiul stravechi numit "Sorgoghileaua", practicat inainte cu o zi de sarbatoarea Floriilor, in Sambata lui Lazar. "Sorgoghileaua" este un fel de colind cantat de fetele mici care se gatesc cu voal de mireasa si umbla din casa in casa, iar dupa cantare, ca rasplata, primesc oua crude.

Un alt obicei despre care elevii au vorbit in cadrul acestui proiect este "Scaloianul". Traditia spune ca in a treia joi dupa Invierea Domnului, femeile fac o figurina din pamant pe care o gatesc cu coaja oualor vopsite de Paste. Papusa din pamant asezata intr-o cutie drept cosciug cu o lumanare aprinsa, este privegheata, iar a doua zi inainte de rasaritul soarelui, cu bocete i se da drumul pe Dunare. Ritualul avea scopul de a alunga seceta si de a chema ploaia pentru rodirea pamantului.

Articole din editia din data de 19 Aprilie 2017

  • 100.000 de oameni au fost prezenti la prima editie a Festivalului International de Jocuri si Reconstituiri Istorice "Dapyx" - Medgidia

    Educatie
  • Smiley in concert la Dapyx Medgidia

    Educatie
  • Programul Festivalului de Jocuri si Reconstituiri Istorice Dapyx 2017 Editia I

    Educatie
  • Festivalul de Jocuri si Reconstituiri Istorice Dapyx Medgidia 2017 - EDITIA I

    Educatie
  • Atribuirea proiectulului de asfaltare a drumurilor din comuna Tirgusor

    Educatie
  • Articole din aceeasi categorie

  • Activități desfășurate de elevii din Comana

    Educatie
  • Târgul Toamnei organizat de elevii din Pecineaga

    Educatie
  • Elevii din Ciocîrlia premiați la Concursul national „Made for Europe”

    Educatie
  • Elevii din Siliștea au călătorit prin istorie

    Educatie
  • Programul a��Școala altfel�� desfășurat la Școala Gimnazială Nr. 1 Dumbrăveni

    Educatie
  • Medgidia, str. Republicii nr. 5, etaj 1
    Tel / fax: 0241810404
    Mobil: 0722721771