16 August 2016, Adrian Nicarel
Administratie locala
Alesii locali ai orasului Techirghiol au fost convocati in sedinta ordinara a Consiliului Local (CL) pentru 17 august.
Pe convocator se afla 25 de proiecte de hotarare printre care si cel privind aprobarea programului de desfasurare a evenimentelor reunite sub genericul "Zilele orasului".
Manifestarile prilejuite de aceasta sarbatoare se vor desfasura in perioada 20-21 august si vor cuprinde expozitii culinare cu vanzare ale minoritatilor nationale, lupte in namol, intreceri sportive, concurs de yachting, spectacole artistice.
Totodata, consilierilor locali le este supus aprobarii si proiectul de hotarare privind premierea persoanelor de peste 85 de ani, cuplurilor cu peste 50 de ani de casatorie si veteranilor.
Se mai supun aprobarii mai multe proiecte privind concesionarea unor loturi de teren dar si rezilierea unora.
Un alt proiect de hotarare vizeaza reactualizarea ordinii solicitantilor indreptatiti sa primeasca o locuinta sociala.
Sursa: www.gazetadenavodri.ro