Scrisoare deschisa catre Victor Ponta

30 Septembrie 2014, Iulia Fţlfan

Politic

Edilul sef al comunei Pestera, Valentin Vrabie, i-a transmis prim-ministrului Victor Ponta o scrisoare deschisa, prin intermediul careia ii atrage atentia privind derapajele, inconstantele si incoerentele legislative existente in domeniul energiei eoliene.

Si pentru a discuta despre acest lucru, gospodarul-sef din Pestera a organizat pe data de 23 septembrie 2014, o conferinta de presa, unde i-au fost alaturi viceprimarul comunei, Tudorel Grosu, dar si doi consilieri locali. In cadrul acesteia, edilul a dorit sa sublinieze si faptul ca, resimte alaturi de alti colegi, indiferent de culoarea lor politica, lipsa unui sprijin real din partea Guvernului.
"In conditiile in care de la puterea centrala nu ni s-a acordat nici atentie si nici mijloace financiare, comunele din Dobrogea au fost vitregite inclusiv de singurele oportunitati avute pentru o dezvoltare durabila: investitiile in domeniul eolian. Guvernul dumneavoastra a gasit o singura solutie la problemele economice si sociale ale comunelor dobrogene, acolo unde din anul 2007 industria eoliana incepuse sa se dezvolte: punerea pe fuga a investitorilor, care din pacate a generat intrarea in moarte clinica a intregului judet", a spus Valentin Vrabie.
Acesta a adus de asemenea si exemple de necontestat privind proiectele realizate din fondurile provenite de la investitorii din sectorul eolian din localitate, in anii trecuti. "Constructia unei scoli ultramoderne in care invata peste 350 elevi, reabilitarea cabinetului medical din comuna, a trei lacasuri de cult - doua biserici si o geamie, pietruirea a zece kilometri de drumuri comunale, refacerea sistemului de iluminat in toate satele arondate comunei, precum si constructia unui parc central cu locuri de joaca pentru recreere si alimentarea cu apa a satului Ivrinezu Mic sunt doar cateva dintre investitiile pe care am reusit sa le facem cu banii proveniti din dezvoltarea unui parc eolian pe raza comunei. Avand in vedere ca societati precum S.C "Sabloal Energie Eoliana" S.R.L sau S.C "Eolian Medgidia Pestera" S.R.L, care erau in faze avansate de dezvoltare a unor capacitati noi de producere a energiei eoliene si-au amanat toate aceste investitii, bugetul comunei noastre a fost vitregit de aproximativ 250 milioane euro, bani care ar fi necesari pentru continuarea tuturor proiectelor incepute inca din primul meu mandat.", a spus primarul Valentin Vrabie.

"Ati reusit sa aruncati in aer singurul sector al economiei care chiar functiona"

"Ar fi trebuit sa luati in seama faptul ca singura industrie din Romania care este pe primul loc in lume din punctul de vedere al modernitatii este industria eoliana, pentru ca toate echipamentele aduse sunt de ultima generatie. Pagubele produse prin neglijenta Guvernului atat pentru administratiile publice locale cat si pentru bugetul de stat sunt de ordinul miliardelor de euro si din pacate nu vad alte surse din care le-am putea acoperi. Toate acestea au condus spre cea mai neagra veste pentru Romania: economia a intrat in recesiune, dupa ce doua trimestre consecutive (Trimestrul 1 si Trimestrul 2 din 2014) au inregistrat contractie economica", a mai spus primarul in cadrul conferintei de presa. Pe scurt, noile reguli de tranzactionare a energiei electrice au condus la blocarea unuia dintre putinele sectoare ale economiei romanesti aflate in plina expansiune, efectele modificarilor legislative succesive incepand sa fie pe deplin resimtite. Multe companii internationale si-au lichidat afacerile si au decis retragerea definitiva de pe piata romaneasca.
In finalul scrisorii, edilul comunei Pestera propune revenirea la forma initiala a legii 220/2008 in ceea ce priveste schema de acordare a certificatelor verzi. "In situatia in care paragrafele citate anterior din Programul de Guvernare nu sunt simple perdele de fum si Cabinetul Ponta chiar intelege ca energia reprezinta sangele economiei, va solicit imperativ interventia pentru a defini mecanismele menite sa asigure predictibilitatea legislatiei fara de care politicile publice romanesti nu au cum sa castige increderea mediului investitional. Consider ca revenirea la forma initiala a legii 220/2008 in ceea ce priveste schema de acordare a certificatelor verzi, predictibilitea legislativa dar si dialogul corect ar putea avea drept rezultat atat recastigarea increderii investitorilor cat si refacerea acestui sector extrem de important pentru economia Romaniei. Insa mai departe este nevoie de interesul si implicarea dumneavoastra pentru a se produce o schimbare."


Articole din editia din data de 30 Septembrie 2014

  • Importanta lucrare reluata in Faclia

    Politic
  • Guvernul sprijina administratiile locale in urma inundatiilor din vara

    Politic
  • Guvernul se intruneste de URGENTA: BANII trebuie sa ajunga cat mai repede la PRIMARI

    Politic
  • Navodari, pe plus la buget

    Politic
  • Zilele Recoltei, o traditie la Navodari

    Politic
  • Articole din aceeasi categorie

  • Scrisoarea deschis─â a primarului Valentin Vrabie c─âtre locuitorii municipiului

    Politic
  • Dragnea da asigurari ca Legea care interzice fumatul in spatiile inchise NU va fi modificata: Poate odata ne trezim si aceasta lege ne ajuta sa ne lasam de acest viciu

    Politic
  • Alegeri partiale in comuna Nicolae Balcescu

    Politic
  • Alegeri parlamentare: S-a tras la sorti ordinea de pe buletinele de vot

    Politic
  • Dragnea ameninta cu anticipate in cazul in care Iohannis nu numeste premierul PSD-ALDE

    Politic
  • Medgidia, str. Republicii nr. 5, etaj 1
    Tel / fax: 0241810404
    Mobil: 0722721771