Aprilie 2014, Daniel Marinescu
Social
Gabriela Iacobici, seful administratiei locale ne-a declarat ca, sarbatoarea Invierii Domnului Iisus Hristos a venit cu daruri atat pentru cei mici cat si pentru cei mari.
"Primele daruri au fost oferite in data de 8 aprilie 2014, atunci cand au sosit si darurile din partea Consiliului Judetean Constanta. Astfel ca, cu fonduri de la bugetul local un numar de 160 de scolari si prescolari au primit cate un dar ce a constat in mult asteptatele dulciuri, in valoare de 30 lei/copil. Acest obicei de a le darui copiilor daruri a devenit o traditie pentru noi si asta pentru ca, ei primesc aceste atentii atat de Paste, cat si de Craciun si 1 Iunie. De asemenea, in cursul saptamanii trecute, pachete cu alimente au primit si un numar de 400 de persoane varstnice, persoane cu handicap si familiile defavorizate. Acestea au primit cate patru kilograme de ulei, faina, orez, zahar, doi cozonaci si doua kilograme de portocale iar persoanele singure cate doua kilograme din fiecare aliment in parte. Aceste pachete au fost oferite cu sprijinul CEZ, cei cu care am incheiat un contract de sponsorizare in valoare de 30.000 lei", a spus pentru Graiul Dobrogei, edilul sef al localitatii Gradina, Gabriela Iacobici.
Pastele este una dintre sarbatorile cele mai importante ale crestinatatii. Sfintele Pasti, sarbatoarea vietii, marcheaza miracolul Invierii Domnului, iar actele de purificare din Saptamana Luminata readuc echilibrul si armonia crestinilor.
De asemenea, cu zilierii si cu persoanele beneficiare de ajutor social s-a realizat igienizarea localitatii prin strangerea gunoaielor, varuirea pomilor, a gardurilor, a stalpilor si revitalizarea spatiilor verzi.