Judecatoria si Parchetul Harsova, la un pas de mazilire

25 Martie 2014, Marian Carson

Actualitate

Propunerea de desfiintare a 30 de instante si Parchete care au un volum mic de activitate, printre care se numara Judecatoria si Parchetul Harsova, a ajuns pe masa Parlamentului.

Presedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), judecator Adrian Bordea, a sustinut, in fata Comisiei Juridice a Camerei Deputatilor, desfiintarea instantelor care au sub 3.000 de dosare anual, dar deputatii juristi s-au opus acestei idei.
Presedintele CSM a expus astfel punctul de vedere al institutiei cu privire la proiectul de lege depus de Guvern in acest sens, el sustinand ca decizia de desfiintare a unor instante s-a luat din cauza faptului ca nu sunt bani in buget. Saptamana trecuta, presedintii instantelor care se afla la un pas de mazilire au fost chemati in fata parlamentarilor, pentru a-si expune punctele de vedere.
Presedintele Judecatoriei Harsova, Mariana Pelelunga, a declarat ca nu este de acord cu propunerea de desfiintare a institutiei pe care o conduce. Ea s-a referit, in principal, la distanta pe care ar trebui sa o parcurga justitiabilii ce locuiesc in apropierea orasului Harsova si care vor fi nevoiti sa mearga peste 100 de km pana la Medgidia, instanta care ar urma sa preia competenta Judecatoriei Harsova. "A existat, in 2011, o propunere a Tribunalului Constanta de marire a competentei Judecatoriei Harsova, in sensul ca opt localitati care, in prezent, sunt arondate Judecatoriei Constanta sa fie incluse in aria de competenta a Judecatoriei Harsova. In felul acesta s-ar degreva si Constanta de un numar de 3.000 de dosare si s-ar completa activitatea Judecatoriei Harsova", a sustinut Mariana Pelelunga. Anul trecut, Judecatoria Harsova a inregistrat 1.000 de dosare, care au fost solutionate de doi judecatori.
Cheltuieli mai mari
La randul lui, presedintele Tribunalului Constanta, judecator Vasile Carbune-Cosac, a declarat ca a inaintat mai multe memorii catre CSM si catre Ministerul Justitiei, in care a explicat de ce desfiintarea Judecatoriei Harsova nu este benefica. "In primul rand ne gandim la justitiabili, apoi la personalul instantei, care locuieste in Harsova. In cazul in care judecatorii si grefierii vor fi nevoiti sa se mute la Medgidia, ar creste valoarea cheltuielilor si nu ar scadea, dupa cum s-ar crede daca se desfiinteaza instanta. Pentru ca angajatii vor fi nevoiti sa faca naveta sau sa-si inchirieze locuinte in Medgidia, iar aceste cheltuieli sunt decontate de minister", a afirmat Vasile Carbune-Cosac.
Precizam ca este pentru a doua oara cand Ministerul Justitiei trece pe lista de desfiintare instanta si Parchetul de la Harsova. Prima data acest lucru s-a intamplat in 2010, insa Parlamentul a inteles atunci utilitatea si nevoia oamenilor de a avea in zona cele doua institutii de justitie.
Sursa: www.telegrafonline.ro


Articole din editia din data de 25 Martie 2014

  • CRESC PENSIILE - Plumb: 234.000 de pensionari primesc pensii mai mari in medie cu 63 lei, pana la sfarsitul lui martie

    Actualitate
  • Judecatoria si Parchetul Harsova, la un pas de mazilire

    Actualitate
  • Primaria Navodari sustine sportul, proiectele pentru tineri si turismul

    Actualitate
  • Decebal Fagadau, despre lucrarile in Zona Peninsulara: "Vom reda inima orasului"

    Actualitate
  • "Ziua Profesiei mele" la Tortoman

    Actualitate
  • Articole din aceeasi categorie

  • Sistem de chirurgie laparoscopică videoghidată de ultimă generație la Spitalul Municipal Medgidia

    Actualitate
  • Sprijin financiar lunar de la stat pentru fermierii care angajează tineri pentru creșterea forței de muncă în agricultură, acvacultură și industria alimentară

    Actualitate
  • Daună totală în livezile din județul Constanța

    Actualitate
  • Consumul de alcool in randul tinerilor si numarul sarcinilor nedorite, in crestere; Specialisti: Romania are cea mai tanara bunica din lume

    Actualitate
  • ANAF recunoaste ca MULTINATIONALELE fraudeaza statul ROMsN!

    Actualitate
  • Medgidia, str. Republicii nr. 5, etaj 1
    Tel / fax: 0241810404
    Mobil: 0722721771